Primăria Timișoara anunță că este nevoită să închidă, timp de o săptămână, o stradă importantă. Este vorba de str. Mareșal Constantin Prezan, ca urmare a lucrărilor de modernizare din zonă.
Anunț important pentru șoferi. Primăria Timișoara transmite că se va închide circulația rutieră pe str. Mareșal Constantin Prezan, pe tronsonul cuprins între Calea Martirilor și str. Aida, începând de luni, 25 octombrie, și până la data de 1 noiembrie.
Decizia a fost luată de comisia de circulație din cadrul instituției, pentru a se putea realiza lucrările din cadrul proiectului de modernizare a str. Mareșal Constantin Prezan.