O remorcă plină cu daruri readuce spiritul Crăciunului într-o familie necăjită din Broşteni

Sensibilizați de povestea unei familii nevoiașe din Broșteni, care trăiește la limita supraviețuirii, membrii grupului pasionați de motocross-enduro din Oravița au hotărât să-și unească forțele pentru a aduce un strop de lumină și bucurie în prag de sărbători acolo unde încercările vieții par să nu contenească.

Deși este greu de crezut ca, în secolul XXI, o familie numeroasă să nu beneficieze de electricitate, apă curentă și cele necesare traiului de zi cu zi, astfel de cazuri continuă totuşi să ne surprindă. Este și situația unei familii din Broșteni căreia, în schimb, soarta i-a surâs datorită mărinimiei oamenilor de bine care au decis să ia inițiativa de a schimba câtuși de puțin viața celor greu încercați.

Referitor la ce au constatat pasionații de motocross-enduro cu ocazia unei vizite la fața locului, dar și surprizele pregătite pentru a readuce bucuria în sufletele oamenilor, inițiatorul gestului umanitar, Emilian Anoca, a detaliat:

„Despre situația familiei nevoiașe am aflat de la un membru al grupului care locuiește în Broșteni. Imediat, am hotărât să ne mobilizăm și să le venim în ajutor oamenilor. Gândiți-vă că ceea ce am găsit acolo este într-adevăr greu de transpus în cuvinte. Acea familie locuiește într-o cămăruță, o baracă practic. Acolo trăiesc șase suflete: mama, tatăl, o bătrână, trei copii, iar un altul este pe drum. E greu. Tatăl lucrează cu ziua pe unde apucă, mama are grijă de micuți și de bătrână. Nu beneficiază de electricitate (doar un bec care se încarcă fotovoltaic), nu au televizor, nu au nimic. Nici măcar terenul acela nu este al lor. Dacă vine cineva, îi scoate afară. Am reușit să le asigurăm câte puțin din tot ceea ce au nevoie. Le-am dus carne, fructe, lapte, căci micuțul de un an este sugar, sucuri, mezeluri, brânzeturi, ouă, legume, practic tot ceea ce are nevoie orice om de rând pentru mesele de sărbători. Totodată, am cumpărat dulciuri pentru copii, hăinuțe de toate mărimile, rotobil, căruț pentru cel mic de un an și viitorul bebeluș – o remorcă întreagă”.

Constatând sărăcia lucie în care trăiește familia din Broșteni, tinerii orăvițeni nu vor să se limiteze doar la ajutorul oferit în prag de sărbători, ci intenționează să facă demersuri pentru ca nevoiașii să poată beneficia de o locuință decentă în viitorul apropiat:

„Încercăm să facem demersuri pe lângă Primărie încât să le găsim o locuință socială pentru că nu este ușor deloc prin ce trec acești oameni. Totodată, avem de gând să ajutăm, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, și alte astfel de familii. Din ce am înțeles de la colegi, cazuri similare există atât la Brădișorul de Jos, cât și la Ciudanovița. Aș vrea să le mulțumesc colegilor: Dan Avram Doran, Florin Matheus Lupu, Caius Călin, Matei Virgil Cristina, Victor Răuți, Petru Atomoai, Cristian Coada, Ninu Coada, Nicola Răzvan, Enașcu Ionuț. Am primit ajutor și de la Pizzeria Nedelcu, cărora de asemenea le mulțumim.”, a mai ținut să precizeze Anoca.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/