O nouă încercare de redefinire a familiei în Constituția României. Demersul pornește de la Timișoara

Un timișorean anunță începerea unei acțiuni prin care vrea să strângă semnături pentru încă o încercare de redefinire a familiei în Constituția României. Demersul său are la bază o inițiativă cetățenească publicată deja în Monitorul Oficial.

Inițiativa legislativă a cetățenilor intitulată ”Lege de revizuire a Constituției României” a fost adoptată de Parlament și publicată în Monitorul Oficial în 13 august. Consiliul Legislativ a avizat-o favorabil. Inițiativa are ca obiect revizuirea Constituției, în sensul modificării art. 48 alin. (1), astfel încă să se stabilească, la nivel constituțional, că familia se întemeiază pe ”căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”, și nu pe ”căsătoria liber consimțită între soți”, așa cum se prevede în prezent.

Totul a pornit de la Ioan Toroican, președintele Asociației Mișcarea pentru Democrației Directă, care în 22 iunie a constituit un comitet de inițiativă care să susțină inițiativa cu privire la redefinirea familiei. Sunt 13 cetățeni români care semnează documentul. Toroican spune că proiectul nu are legătură cu niciun partid politic parlamentar.

”Susțineți această inițiativă legislativă a cetățenilor! Implicați-vă în strângerea de semnături și când va fi referendumul pe această temă mergeți la vot! Apărați valorile de esență ale familiei! Nu permiteți diluarea acestei instituții care stă la baza oricărei societăți umane. Dacă ea va fi doborâtă, atunci, pas cu pas, totul se va nărui în societatea noastră. Luptați pentru Familie, Comunitate, Țară și Națiune!”, este mesajul lui Ioan Toroican pentru timișoreni.

Inițiativa este susținută de Partidul Adevăr și Dreptate, Partidul Rezist, filiala Timișoara, și organizația Societatea pentru Proiecte Morale Structurate Calitativ. În Timișoara se vor organiza mai multe puncte de strângere de semnături și un cort în Piața Victoriei.

Proiectul are parte și de opozanți. Cei care critică demersul invocă familia monoparentală sau drepturile minorităților sexuale. Toroican susține că problemele familiale și familia monoparentală reprezintă o altă discuție, și că referendumul din 2018 a reprezentat o manipulare.

Referendumul din 2018 de redefinire a familiei nu a fost validat. Doar 21,10% din alegători s-au prezentat la urne în cele două zile ale scrutinului. Potrivit legii, consultarea ar fi fost validată doar dacă la urne ar fi mers cel puţin 30% dintre alegători, adică peste 5,6 milioane de oameni.

Potrivit Legii fundamentale, revizuirea Constituției poate fi inițiată și de cel puțin 500 de mii de cetățeni cu drept de vot. Aceștia trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20 de mii de semnături în sprijinul acestei inițiative.

Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul fiecărei Camere. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/