Colterm mai primește un sprijin financiar important de la Guvern. Ministerul Dezvoltării a alocat companiei de termoficare a Timișoarei aproape 20 de milioane lei, având în vedere situația dificilă cu care se confruntă din cauza scumpirii gazului.
O nouă gură de oxigen de la Guvern pentru societatea Colterm. Ministerul Dezvoltării anunță că a aprobat alocarea de noi sume de bani orașelor care mai au sisteme centralizate de termoficare. De acest ajutor financiar va beneficia și Timișoara.
Concret, Ministerul Dezvoltării a prevăzut aproape 25 de milioane lei pentru Oradea, Călărași și Timișoara, având în vedere faptul că aceste municipii se confruntă „cu situații deosebite în furnizarea agentului termic, generate de scumpirea gazelor naturale”. Din această sumă, aproape 20 milioane lei au fost repartizați pentru Timișoara.
„Sumele alocate sunt stabilite conform reglementărilor adoptate în luna februarie, potrivit cărora Ministerul Dezvoltării are posibilitatea acordării unui sprijin suplimentar de cel mult două ori subvenția inițială, ordinul emis având în vedere subvenția acordată pentru consumul de gaze naturale din luna ianuarie 2022”, a informat Ministerul Dezvoltării.
De asemenea, orașele Oradea, Brașov, Constanța, Iași și Ploiești au mai primit aproape 15 milioane lei, bani care reprezintă cea de-a șaptea tranșă din subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022. Suma este aferentă consumului de gaze naturale din luna februarie a acestui an.
”Până în prezent, din cele 400 milioane lei alocate cu această destinație, prin Legea bugetului de stat pentru 2022, au fost utilizate 215.646.894 lei pentru alocarea subvenției la achiziția de păcură și gaze naturale, inclusiv sumele virate astăzi”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. La solicitarea administrațiilor locale, vor fi alocate alte fonduri în următoarele tranșe, până la epuizarea sumei de 400 milioane de lei, a precizat Cseke Attila.