O nouă ediție Tim Cultura. Timișenii, invitați de CJT să consulte regulamentul competiției

concert parcul craciunului

Consiliul Județean Timiș a dublat sumele alocate anul acesta proiectelor culturale, prin programul Tim Cultura. Organizațiile pot accesa fonduri nerambursabile de la bugetul județului, iar toți cei interesați sunt chemați să își spună părerea și să vină cu propuneri la ghidul prin care se acordă finanțare pentru acțiuni culturale.

Conform propunerii de ghid, ariile tematice eligibile sunt: artele spectacolului (teatru, dans, muzică), patrimoniul cultural (documentarea/cercetarea patrimoniului cultural mobil și imobil, tradiții, obiceiuri, muzică și dansuri populare, meșteșuguri tradiționale, artă culinară), artele vizuale (film/pictură, sculptură, arte decorative, foto/video, multimedia), educația prin cultură și cultura prin educație (utilizarea culturii și a creativității pentru dezvoltarea de noi audiențe), proiecte editoriale și literare, fonduri de mobilitate (culturală și de tineret), formare profesională (cuprinzând domeniile cultură, educație și tineret), educațieeducație în sănătate și mediu, incluziune socială, valorizarea spațiului DKMT și capitală europeană a culturii (doar proiectele derulate în cadrul sau sub umbrela Programului Național Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii).

CITEȘTE ȘI: Infuzie de bani în infrastructura culturală a CJT, pentru anul titlului. Lucrările, pe repede înainte

Ghidul poate fi consultat AICI, iar propunerile, sugestiile și opiniile se pot depune la Registratura CJT sau pot fi trimise prin email, până în 21 martie. Consultarea publică va fi urmată de aprobarea ghidului în plenul CJ și deschiderea sesiunii de selecție. Proiectele vor fi selectate de o comisie din care vor face parte reprezentanți ai CJT și specialiști cu experiență în domeniul culturii, din județul Timiș, numărul acestora fiind mai mare decât cel al reprezentanților autorității finanțatoare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/