O nouă ediție maraton a festivalului „Drag mi-i graiul bănățan”

festival concurs
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Aproape 200 de copii au participat la festivalul dedicat promovării graiului și tradițiilor populare din Banat.

Miercuri, de Ziua Învățătorului, a avut loc o nouă ediție a festivalului – concurs „Drag mi-i graiul bănățan”. Ajuns la cea de XIV-a ediție, evenimentul a fost organizat de Școala Gimnazială Nr. 7 din Reșița, iar la el au participat aproape 200 de copii din județele Timiș și Caraș-Severin. Festivalul – concurs s-a desfășurat pe trei secțiuni: recitare în grai bănățean, interpretare de melodii populare din Banat (soliști și grupuri vocale), și dansuri populare.

Evenimentul de ieri a fost cu adevărat o bucurie pentru toți iubitorii poeziei în grai și a tradițiilor bănățene. Festivalul a fost prezentat de cel mai fălos bănățean, Dan Liuț, președintele Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean, și Giulia Chițu, elevă în clasa a II-a la Școala 7, care la doar 9 ani a prezentat impecabil manifestarea care durat nu mai puțin de șapte ore.

untitled design

„A fost o ediție excelentă, cu mulți copii talentați. Le mulțumim colegilor profesori care i-au pregătit și părinților care au susținut participarea la festival. Mulțumim, în mod special, prietenului nostru Dan Liuț, care ne ajută de 14 ani cu organizarea festivalului”, a declarat prof. înv. primar Cristina Ardeleanu, consilier educativ în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Reșița.

Festivalul „Drag mi-i graiul bănățan” s-a bucurat și de sprijinul partenerilor: Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean, Casa Orășenească de Cultură Bocșa și Liceul de Arte „Sabin Păuța” din Reșița.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/