O nouă cutie de miniaturi, de această dată pentru cartierul Fabric. Conține cele mai frumoase palate din zonă

fabric la cutie 1

Un nou cartier în miniatură se adaugă colecției „Timișoara la cutie”. Este vorba despre cartierul istoric Fabric din orașul de pe Bega. Cutia de miniaturi destinată acestuia cuprinde planșele a trei din cele mai frumoase clădiri din cartier, Palatul Neptun, Palatul Ștefania și Palatul Mercur, din care se pot realiza miniaturile 3D ale acestora, precum și cărțile poștale aferente, toate desenate de ilustratorul Dan Ungureanu.

Inițiatorul proiectului, Elisabeta Varga-Piatek spune că proiectul își propune să sprijine procesul de regenerare urbană prin care trece zona Traian.

„Proiectul nostru își propune să sprijine acest demers, aducând în atenție valoarea arhitecturală, istorică și economică ce a stat la bazele dezvoltării acestui cartier și o face într-un mod ludic, recreativ și educativ, potrivit pentru toate vârstele. Ne dorim ca Fabricul să fie inclus în itinerarul turistic, dar și în agenda de petrecere a timpului liber a timișorenilor, iar acest lucru se va întâmpla doar prin promovare și punerea în valoare a lucrurilor bune care au loc în cartier.”, a declarat Elisabeta Varga-Piatek.

În plus, „Timișoara la cutie” vrea și să îi facă pe timișoreni să conștientizeze și să promoveze patrimoniul local.

lansare fabric in miniatura echipa 1

„Aș spune că o sursă esenţială a degradării contemporane a clădirilor istorice ale orașului este însăşi uitarea identităţii fondatoare şi a istoriei acestora, cu care mulți dintre locuitorii ultimelor 4-5 decenii n-au reuşit, aparent, să stabilească o relaţie. Mă bucur că există astfel de inițiative, cum este Timișoara la cutie și alte proiecte cu rol de promovare și conștientizare dezvoltate de membrii comunității timișorene prin care patrimoniul construit local este pus sub reflectoare, făcând astfel ca locuitorii orașului și proprietarii de astfel de imobile istorice să intre în contact cu poveștile acestora, să le înțeleagă valoarea, dar mai ales responsabilitatea pe care o au față de acestea.”, a spus Roxana Pătrulescu, de la Tur de Arhitectură și Biroul de reabilitare a cartierelor isotrice și monumente.

palatul mercur 2

„Timișoara la cutie – Cartierul Fabric” poate fi achiziționată de pe pagina www.timisoaralacutie.ro sau din magazinele partenerilor din oraș: La Două Bufnițe, MONOTON, Ampm. Fabric.

„Fabric la cutie” va fi lansat și în zilele următoare. Astfel, vineri, 10 decembrie, între 18 și 20, la Rion’s, în Piața Traian va avea loc atelierul gratuit „Timișoara la cutie – Cartierul Fabric”, în care se va construi miniatura Palatului Mercur, iar copiii vor putea colora cărți poștale cu cele trei clădiri din zonă.

fabric la cutie 3

De asemenea, sâmbătă, de la ora 11 are loc turul cartierului Fabric, cu Alexandra Irimia de la Timișoara Tour Guide și Breasla Ghizilor. În timpul turului, timișorenii vor putea admira una din cele două rezervații de arhitectură 1900 și vor afla povestea câtorva dintre cele mai importante premiere timișorene, a vechilor comunități etnice din cartier și a îndeletnicirilor lor. Participarea la tur se face doar în baza înscrierii, completând un formular,  și a mailului de confirmare primit de la Breasla Ghizilor în termen de 48h. Durata turului este de aproximativ 2h, iar prețul este de 45 lei/persoană și se plătește la fața locului.

În 10, 11, 18 și 19 decembrie, tot în Piața Traian vă veți putea bucura și de târgul de Crăciun „Seri de TraIARNĂ”, cu muzică bună și mâncare pe alese, care se va inaugura în 10 decembrie, la ora 18. Târgul este organizat de Asociația Cetățean de Traian, împreună cu Primăria Timișoara și Casa de Cultură. Participarea la eveniment este gratuită, iar programul complet și regulile de acces pot fi consultate aici.  

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/