O nouă competiţie gastronomică va încinge ceaunule pe Clisura Dunării

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Toamna își intră ușor, ușor în drepturi, iar produsele light de vară încep să piardă teren în fața alimentelor bogate în fibre și proteine, un motiv în plus ca iubitorii preparatelor la ceaun să pună în aplicare rețete care mai de care mai interesante, astfel încât produsul finit să fie un adevărat festin al papilelor gustative.

După ce au participat la degustarea celei mai bune ciorbe de pește în cadrul evenimentului Ceaunul de Aur, care anul acesta a bifat cea de-a 18-a ediție, după obținerea locului al doilea în cadrul celei de-a doua ediții a Gulașiadei la Măcești, a venit și rândul locuitorilor din Radimna să găzduiască și să-și dispute locul pentru podium în cadrul unei noi ediții a concursului gastronomic Fasuliada, evenimentul ajungând în acest an la a VI-a ediție.

Programată să aibă loc sâmbătă, 12 octombrie, competiția culinară îi invită atât pe localnici, cât și pe pofticioșii din vecinătate să participe la degustare și să afle care din nenumăratele ceaune deține ingredientul magic al celui mai reușit preparat din fasole.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

La fel ca în anii trecuți, festinul culinar al cărui start va fi dat începând cu ora 11.00, în parcul central din localitate nu va fi privat de muzică și voie bună. Pe lângă condimentele propriu-zise menite să facă parte din ceaun, organizatorii se vor ocupa să condimenteze noul episod gastronomic cu un festival de folclor autentic, festival din cadrul căruia nu vor lipsi portul popular și ansamblurile de dansuri.

Bifarea unei noi ediții a evenimentului „gustos” la Radimna va fi posibilă datorită sprijinului oferit de Uniunea Sârbilor din România, Primăria Pojejena, Școala Gimnazială „Atanasie Cojocaru” Pojejena și Asociația Tommyland M9.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/