O mașină răsturnată la Băuțarul de Jos! Două persoane rănite ușor

Ziua și accidentul în județul Caraș-Severin. De această dată neadaptarea vitezei la condițiile de drum a dus la producerea unui accident de circulație pe Valea Bistrei. Au intervenit de urgență salvatorii, care au scos din mașină două victime.

Detașamentului de Pompieri Caransebeș a fost apelat pentru a interveni de urgență la un accident rutier produs pe DN 68 în localitatea Băuțarul de Jos, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Au acționat 2 echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o autospeciala SMURD. În urma accidentului au rezultat două victime din fericire neîncarcerate, care prezentau răni ușoare.

După acordarea îngrijirilor medicale de la fața locului pasagerii autoturismului au fost transportați la spitalul din Otelul Roșu, de către un echipaj SAJ, pentru investigații amănunțite.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/