O masă caldă în plină pandemie. Episcopia și Primăria Caransebeș și-au dat mâna pentru sprijinirea celor aflați în nevoie

De la jumătatea lunii martie, în municipiul Caransebeș de desfășoară proiectul „Primăvara faptelor bune”, prin care reprezentanții Episcopiei pregătesc pachete cu câte o porție de mâncare, iar reprezentanții Primăriei asigură acordarea hranei familiilor nevoiașe.

Proiectul este mult mai amplu și este organizat în întreg județul Caraș-Severin de către Episcopie, fiind implicate 85 de parohii și un grup de 400 de persoane, format din preoți, angajați ai acestor parohii și foarte mulți voluntari, precizează părintele consilier Gabriel Gozman-Pop:

„Doar în Caransebeș Episcopia împreună cu Consiliul Local Caransebeș asigură 193 de porții de mâncare pentru persoanele aflate în risc, în fiecare zi. Pe lângă această lucrare socială intensă, preoții noștri asigură și asistența spirituală la domiciliul credincioșilor, astfel că, Biserica noastră, în această perioadă de grea încercare, împlinește și rugăciunea, dar și fapta pentru cei aflați în nevoie”, a precizat părintele consilier Gabriel Gozman-Pop.

Toate aceste activități se realizează pe perioada stării de urgență, prin respectarea măsurilor de protecție și igienă impuse de autorități în vederea protejării tuturor celor implicați, precizează viceprimarul municipiului Caransebeș, Marius Isac, cel care este responsabil de acest proiect social din partea Primăriei, verificând personal distribuirea pachetelor de mâncare, dar și a altor bunuri de trebuință oamenilor săraci din municipiul de pe Timiș și Sebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/