„O găină, chiar dacă bate din aripi încercând să zboare, nu poate fi confundată cu o privighetoare!”

dunca romeo dan

Romeo Dunca o acuză pe Alina Stancovici că a încercat să-și păstreze postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița folosindu-se de farmece femeiești!

E ireal cât de departe s-a ajuns în scandalul demiterii Alinei Stancovici! După ce aceasta efectiv l-a făcut prost și prea puțin educat pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a venit și replica. Una poate la fel de dură, dar care conține atacuri la viața privată, astfel că e greu de anticipat ce ar mai putea să-și spună cei doi de acum încolo.

Răbufnirea doamnei manager demis Stancovici Alina, în ultima epistolă postată pe pagina dânsei și preluată de presa locală, ne arată cum niciodată o găină, chiar dacă bate din aripi încercând să zboare, nu poate fi confundată cu o privighetoare. Episoade ciudate cu doamna mai sus amintită s-au strâns destule de când am început nu foarte lunga noastră colaborare. Zilele trecute invita o persoană din anturajul meu, ajuns la dânsa în interes de serviciu, să-i intre în decolteu. Ăsta fiind doar un exemplu despre cum relaționează această doamnă cu oamenii din jur.”, a scris Romeo Dunca pe pagina sa de Facebook.

Președintele CJ nu s-a limitat însă la atât. A intrat în viața privată, în viața intimă a Alinei Stancovici și a făcut comentarii total nepotrivite, nedemne pentru întâiul om al județului: „Singura legătură cu factorii de conducere a fost prezentarea nurilor tomnatici prin birourile sfătuitorului de azi și fost primar în trecut.”

Este evident că s-a întrecut orice măsură, o știe și Romeo Dunca, dar doar așa, spune acesta, Alina Stancovici ar putea renunța să mai facă pe victima. „Doamna Stancovici joacă cartea asta de prea mult timp. Toate cuvântările doamnei manager se îndepărtează grav, atât de realitate, cât și de subiectul cel mai important: rezultatele dânsei în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgențe Caraș-Severin – cea mai importantă instituție medicală din județ.”

Faptul că i-a semnat decizia de revocare din funcție chiar de ziua ei e o pură întâmplare, mai spune președintele CJ, singurul motiv pentru care a luat o astfel de decizie radicală fiind situația gravă și fără de rezolvare a spitalului. „Sincer, nu știu când este ziua doamnei și nici nu mă interesează. Relația noastră ar fi trebuit să se rezume la relația dintre funcțiile pe care le deținem. Doamna manager ar fi trebuit să facă ce și-a asumat prin contractul său de muncă, iar activitatea prestată de dânsa să aducă o îmbunătățire pentru pacienții acestui județ. Nu o să auziți pe această doamnă vorbind despre realizările dânsei în calitate de manager sau despre situația reală a spitalului. Nu, nu are astfel de «pasiuni» doamna manager. Împinsă de la spate de caracatița care suge resursele spitalului, se ține cu dinții de o funcție pe care nu o înțelege, probabil sub umbrela și cu promisiuni din partea sistemului care o duce bine cu dânsa în funcție. Adevărul este băgat sub preș, iar tema ajunge să fie «Dunca misoginul». Situațiile revoltătoare de la spitalul județean nu sunt teme, nici nu contează.”, a adăugat Dunca.

E prea puțin important că Alina Stancovici a fost demisă chiar în ziua aniversării sale, mai explică șeful administrației publice județene, asta ar fi trebuit să se întâmple demult. Poate așa ar fi sărbătorit astăzi și oameni care nu mai sunt printre noi, foști pacienți ai Spitalului Județean de Urgență Reșița, sugerează acesta: „Nu cred că a ținut nimeni evidența celor care au ajuns în tangență cu spitalul și au murit de ziua lor și nici a celor care, în urma lipsurilor de aici, nu au mai ajuns să-și serbeze zilele de naștere, pe care le mai puteau avea dacă ar fi încăput pe alte mâini, mai cinstite și mai dornice de a ajuta.

Dacă o singură persoană va avea un tratament mai bun ajunsă pe patul de spital sub conducerea unui alt manager, de la care îmi pot permite să aștept mai mult, pentru mine este destul ca să merite acest scandal. Mă lipsesc fără regret de voturile celor care mă vor înjura, impresionați de smiorcăielile unei false privighetoare.”

Romeo Dunca a punctat și câteva chestiuni concrete pe care i le impută Alinei Stancovici. Mai exact, două lucruri pe care i le-a cerut insistent din octombrie 2020 încoace: „să știm exact câți angajați intră zilnic la spital, cât rămân acolo și cât lucrează, precum și un program de calculator care să ne arate exact mișcarea medicamentelor în spital, ce sume plătim pe ele, pe unde se plimbă și, în final, un cod de bare pe mâna pacientului ca să știm exact sub semnătura cărui medic, la ce oră și în ce salon se descarcă gestiunea prin consumul acestora.

Îmi cer scuze pentru un astfel de limbaj, nepotrivit nici unui cetățean de rând cu atât mai mult unui ales, dar tupeul și nerușinarea celor care au înhățat județul în anii trecuți, la asta reacționează. Doar așa se poate străpunge talpa groasa, până la locul sensibil.”

CITEȘTE ȘI:

„Dunca poate fi mare doar pe un mușuroi de bani, în rest e mărunt, e meschin! Dovedește impotență intelectuală și sufletească!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/