Dotări moderne, pentru clase de nota zece, la Târnova

clase moderne
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Peste 700.000 de lei vor fi investiți în unitățile de învățământ din comuna aflată în apropierea municipiului reședință de județ, Reșița. Banii vin de la Uniunea Europeană.

Școala și grădinița din Târnova vor fi dotate cu mobilier modern și echipamente IT, după ce proiectul depus de administrația locală pe Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15 – Educație, a trecut de cele două etape de evaluare. Investiția depășește 700.000 de lei și se face cu fonduri europene.

Muzeul TM

Am fost informați de consultant că proiectul depus pe PNRR pentru dotarea unităților de învățământ din comună a trecut de ambele etape de verificare și, potrivit acestuia, urmează semnarea contractului de finanțare. Valoarea proiectului depășește 700.000 de lei. Practic, finanțarea ne va permite să facem achiziții importante pentru tot ceea ce înseamnă mobilier școlar, materiale didactice pentru laboratoarele de Chimie și Fizică și echipamente digitale pentru cel de Informatică.”, ne-a declarat Nicolae Dan Galben, viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Târnova.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/