O firmă din Caransebeș ia foc pentru a treia oară! De fiecare dată, din cauza centralei termice! [VIDEO]

O fabrică de mobilă din Caransebeș a fost din nou cuprinsă de flăcări. Centrala termică a societății a dus la aprinderea unității pentru a treia oară.

Un caz cel puțin ciudat, ca să nu mai vorbim de ghinion s-a întâmplat miercuri în municipiul Caransebeș. Pompierii de la Detașamentul din Caransebeș au fost chemați să intervină la stingerea unui incendiu care a izbucnit la centrala unei societăți comerciale aflate la ieșirea din localitate spre Reșița. Este vorba despre același spațiu la care pompierii au mai intervenit și acum o lună, dar și acum aproape trei ani, cauza fiind de fiecare dată aceeași: centrala termică. Și de această dată tot centrala a luat foc, centrală care abia a fost cumpărată de proprietar.

Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.

„La sosirea echipajelor, s-a constatat că, la nivelul parterului, ardea cu flacăra uleiul care se scurgea de la bazinul de la etajul 2 al clădirii și mai existau focare și la etajele 1 și 2. Centrala este pe ulei și are bazinul la etajul 2. Au ars 100 de litri de ulei, un panou de comandă, o pompă de reciclare, un metru cub de rumeguș și deșeuri din lemn care se aflau depozitate lângă centrala respectivă. Au fost distruse bunuri cu o valoare aproximativă de 25.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic”, Elena Tarla, pentru Express de Banat.

În total, intervenția pompierilor a durat aproximativ o oră.

YouTube video

CITEȘTE ȘI: UPDATE. Incendiu la o firmă din Caransebeș! Pentru a doua oară!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/