O fi partidul cum o fi, dar îți trebuie și câta cultură!

Bă, o făcurăm și pe asta. Trimisărăm un om la București să susțină examenul pentru șefia Direcției Județene pentru Cultură și cum se duse, așa se întoarse. Ba, mint, mai obosit, mai stresat, dar cu convingerea că a dat ce a avut mai bun în el pentru a se încununa de flori de câmp în loc de laurii Eladei de odinioară. La urma urmei, vorba lu’ Pierre de Coubertin, important e să participi, nu să câștigi

Acu’, fie vorba între noi, ce așteptări să fi avut de la un candidat care, până în urmă cu două-trei luni, era responsabil de achiziția pătrunjelului, a păstârnacului, a morcovului și a altor rădăcinoase la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Nicoletei Moise, nora fostei primărițe din Dognecea, căci despre ea e vorba, să-i fi cerut o rețetă de ciorbă dreasă cu ou și smântână, un pic de leuștean și câteva frunze de ștevie și nicidecum să deosebească o clădire monument istoric de una de patrimoniu. Sau un roman de o nuvelă ori genul epic de cel liric. Asta ca să ne înțelegem din start cum stau lucrurile.

Această doamnă director e din alt film. Unul alb-negru, din epoca comicilor celebri. E nevinovată, poate nici ea nu ar fi vrut să ajungă acolo, numai că ai ei din partid au vrut să-i răsplătească loialitatea față de programul de guvernare cu care ne-au fraierit Orban și Rareș Bogdan în campaniile electorale din 2020 și au luat-o, așa cum v-am spus, de la achiziții și au pus-o șefă la Cultură. Gurile rele spun că singura legătură trainică cu Direcția pe care o conduce sunt serbările de la grădi și din generală, alea cu „Cățeluș cu părul creț” și „În pădurea cu alune”. În rest… Iar rezultatul s-a văzut. Cu toate proptelele partidului, cu toată logistica ideologică, Nicoleta Moise n-a reușit să promoveze examenul. Vorba aia „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.”

Doamnă Nicoleta, nu fi tristă, fiindcă e păcat, dacă este să parafrazăm un șlagăr românesc. Întoarce-te la serviciu și nu-i băga în seamă pe cârcotași. La ce le folosesc studiile umaniste, doctoratele și bibliotecile citite de-a lungul anilor? Îmi spui și mie? La nimic, doamnă dragă, la nimic. Să le fie de bine, dacă nu sunt membri de partid, pot fi tobă de carte.
A, era să uit, în vară se mai organizează un concurs, dacă nu-l iei nici pe ăla, te înscrii la altul și tot așa până când vei reuși. Mandatul PNL e lung și în trei ani cine știe ce minuni îți mai ies în calea succesului deplin!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/