O femeie a murit la Reșița, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

S-a întâmplat joi seara. În locuința în care a fost găsită femeia s-a mai aflat și un bărbat, care a fost transportat la spital.

Aseară, în jurul orei 22:00, pompierii din cadrul Detașamentului Reșița au fost solicitați să intervină la o locuință de pe strada Nera din municipiu, unde se simțea miros puternic de gaz metan.

La fața locului, s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță, dintre care una cu medic, două echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean și un echipaj al distribuitorului de gaz metan.

La sosirea echipajelor, o persoană de sex masculin, în vârstă de 69 de ani, a fost evacuată de către vecini. Aceasta era inconștientă, cu semne vitale, fiind preluată și transportată la spital de către ambulanța SMURD, însoțită de o asistentă din cadrul SAJ.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În interiorul locuinței, a fost găsită o altă victimă, de sex feminin, în vârstă de 44 de ani, aflată în stop cardio-respirator. Pompierii au început de îndată manevrele de resuscitare, până la sosirea echipajului cu medic al SAJ, care, din nefericire, a declarat decesul, în urma intoxicării cu monoxid de carbon. Concomitent, s-a intervenit pentru întreruperea alimentării cu gaz și ventilarea locuinței, prin deschiderea ușilor și a ferestrelor, informează Iuliana Rusan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ Caraș-Severin.

La rândul lor, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin precizează că femeia decedată era fiica bărbatului transportat la spital, iar cadavrul acesteia nu prezenta urme vizibile de violență. Corpul femeii a fost transportat, ulterior, la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. „În acest caz polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la decesul persoanelor”, informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/