O escapadă cu bicicleta electrică prin Munții Cernei și prin fascinanta stațiune Băile Herculane

whatsapp image 2023 07 26 at 17.01.27 (1)

Mii de turiști din toate colțurile țării, dar și din străinătate se află în această perioadă în stațiunea de pe Valea Cernei, iar modalitățile de petrecere a timpului liber sunt multiple. Cei mai curajoși aleg escapada cu bicicleta.

Nu puține sunt la număr traseele turistice din Munții Cernei, locuri de o frumusețe rară, unde doar natura sălbatică și aerul puternic ionizat fac cât o mie de cuvinte și sunt magnetul perfect pentru cei care aleg și în această vară Băile Herculane. Întregul ținut bogat în izvoare termale și binecuvântat cu peisaje montante ce îți taie respirația, a fost, este și va fi în topul preferințelor turiștilor. Și când la un astfel de „portofoliu” se mai adaugă și câteva reușite în ceea ce privește dezvoltarea stațiunii, lucrurile merg ca pe roate, evident ajutate și de unitățile hoteliere din zonă, cele care pun la dispoziția oaspeților cele mai ofertante pachete de vacanță.

whatsapp image 2023 07 26 at 17.01.30 (1)

„Am ales și voi alege tot timpul România, pentru că da, este locul în care mă simt cel mai bine, este țara mea frumoasă, cu locuri de vis pe care merită să le vizităm, an de an. Chiar dacă vin de la mare, muntele pentru mine este un aur curat”, a declarat unul dintre turiștii veniți chiar din sudul țării, mai exact de la Constanța.

Iar pentru că variantele de recreere, în Băile Herculane, sunt multiple și asociațiile de turism fac tot posibilul să „oferteze” pe măsură, ROmountainbike îi invită pe aventurieri la o altfel de escapadă, și anume „Cu eBike-ul în Munții Cernei”. Curajoșii au posibilitatea să trăiască experiența urcușurilor prin pădurile de pe Valea Bogâltin spre Poiana Lungă, Dobraia, Prisacina, Cracu Mare, Ineleț. Vor admira frumoasa Valea Cernei, vor urca poteci bătătorite de către sătenii acestor locuri și vor răsufla adânc în aerul curat al golului alpin.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

whatsapp image 2023 07 26 at 17.01.27

Deși urcușul este susținut, organizatorii asigură că efortul merită din plin. Răsplata? Peisajele de neegalat ale Munților Cernei și Munților Mehedinți, plus șansa de a vedea din înălțimi Valea Râului Cerna. Nu uitați: este o tură cu biciclete electrice, deci nu vă faceți griji dacă nu sunteți în forma maximă. Tot ce trebuie să aveți este dorința de aventură!   Iar ca experiența să fie completă, turiștii se vor opri la un popas în spatele bisericii Dobraia, unde, dacă doresc, pot aduce provizii pentru un mic picnic.

Numărul de locuri este limitat, așa că nu lăsați această ocazie unică să vă scape. Rezervări se pot face la numărul de telefon: 0727956918, unde veți primi și toate informațiile necesare excursiei. Data limită pentru înscriere este 01 august 2023.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/