Construirea unui sens giratoriu între Drumul Boilor și centura de sud a Timișoarei este blocată. Autoritățile locale nu au făcut exproprierile necesare pentru a se amenaja conexiunea.
Potrivit DRDP Timișoara, Primăria Timișoara nu a predat terenurile necesare Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cea care coordonează proiectul centurii.
„Viitorul sens giratoriu din zona conexiunii șantierului centurii de sud a Timișoarei cu DC 149 (Drumul Boilor) depinde de exproprierile de teren necesare pentru realizarea acestei investiții. La această dată, Primăria Timișoara trebuie să pună la dispoziția CNAIR terenurile de care mai este nevoie pentru racordul dintre sensul giratoriu și DC 149, suplimentar față de terenurile pe care le-a cuprins anterior într-o Hotărâre de Consiliu Local, în vederea punerii la dispoziție”, spun reprezentanții DRDP Timișoara.
De vină ar fi constructorul, care a a întârziat procedurile, mai spun cei de la DRDP.
„Antreprenorul lucrării centurii de sud – Tirrena Scavi – a demarat cu întârziere diligențele pentru întocmirea documentației cadastrale necesare acestor exproprieri, dar odată finalizată documentația, se va trece la etapa următoare, pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru exproprieri”, mai aflăm de la Direcția de Drumuri.
Circulația pe Drumul Boilor a fost deschisă în 5 septembrie. Șoferii au parte de asfalt nou, mai puțin în zona în care trebuie construit acest sens giratoriu.