O casă de pe Valea Bistrei, mistuită de un incendiu. Focul a izbucnit în miezul nopții de la un cablu supraîncălzit

banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

O supraîncălzire la un cablu electric a fost cauza izbucnirii incendiului de astă-noapte din localitatea Măru, județul Caraș-Severin. Pagubele se ridică la câteva zeci de mii de lei, iar familia cu 5 copii a rămas sub cerul liber, acoperișul imobilului fiind distrus în totalitate. Acum oamenii de bine sunt așteptați să ajute la reconstrucția acoperișului casei.

Trei echipaje de pompieri militari de la Detașamentul Caransebeș, un echipaj de voluntari de la Oțelu Roșu și unul de la Zăvoi s-au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore pentru a stinge incendiul.

Au ars 300 m.p. de acoperiș, 5 camere au fost distruse de incendiu, iar la trei dintre ele a căzut plafonul, existând riscul ca focul să se extindă și la o casă învecinată, dar și la o anexă de lângă imobil, ne-a menționat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic, Magdalena Tocmelea.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Incendiul a izbucnit de la supraîncălzirea unui cablu electric, aflat într-una dintre încăperi, lăsând familia cu 5 copii în câteva ore fără munca de o viață. Oamenii din Măru s-au mobilizat pentru a ajuta familia și solicită sprijinul celor care pot să întindă o mână de ajutor la reconstrucția imobilului.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/