O bucată dintr-o clădire s-a prăbușit peste o femeie din Timișoara!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Momente cumplite pentru o femeie din orașul de pe Bega, după ce o bucată dintr-o clădire s-a prăbușit chiar în momentul în care trecea prin zonă. La fața locului au intervenit echipajele de salvare, dar între timp, persoana a fost ajutată de mai mulți trecători.

„Venind de la masă, am auzit un zgomot puternic și inițial am crezut că a fost un accident de mașină. După colțul casei am văzut o persoană aflată sub dărâmături, era cu câinele. Am văzut că mișcă și am mers să o ajutăm, era conștientă și vorbea, am sunat la salvare, iar echipajele au ajuns în șapte, opt minute”, a povestit Silviu, un tânăr care se afla în zonă.

Incidentul a avut loc pe strada Romulus din Timișoara, iar potrivit primelor informații, elementul de construcție a căzut din zona superioară a clădirii. Persoana a fost transportată la spital de un echipaj SMURD. Este conștientă și cooperantă însă are leziuni la nivelul capului. La fața locului a ajuns și un echipaj de descarcerare, dar nu a fost nevoie de intervenția acestuia, deoarece persoana a fost scoasă de sub dărâmături de mai mulți trecători. Cel mai probabil va fi deschisă o anchetă în acest caz, pentru a se stabili în ce împrejurări a avut loc incidentul.

promovare banner maxagro Muzeul TM


1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/