O bijuterie din Caransebeș, supralicitată pe spatele lui Tătăruşanu şi Chiricheş. Modul de operare este unic în județ!

Jaf perfect la o bijuterie din Caransebeș? Aproape perfect!… Au găsit motivul: bijuterii în valoare de mii de euro; au găsit momentul: în timpul meciului jucat de Tătăruşanu, Chiricheş & CO împotriva Albaniei de la Campionatul European de Fotbal; au evaluat modalitatea de intrare: prin spatele bijuteriei aflată la parterul Euro Shopping Mall; au știut modelul seifului și și-au adus și uneltele potrivite pentru a-l tăia. Însă nu s-au gândit la un detaliu: alarma fixată pe casa de valori pornea la vibrații.

În prezent Poliția Municipiului Caransebeș efectuează cercetări pentru a-i depista pe autori. Chiar dacă nu au reușit să sustragă bijuteriile, hoții parcă au copiat strategia perfectă dintr-un film, au intrat printr-o anexă a clădirii și au dislocat un perete aflat exact în spatele zonei cu seiful. Când au ajuns la casa de valori, au încercat să taie metalul, probabil cu un aparat de sudură, însă la auzul alarmei declanșate în magazin, au abandonat câteva unelte și au fugit.

Surse din cadrul poliției susțin că acest caz de încercare de furt sub această formă este unicat în Caraș-Severin. Cu siguranță hoții au studiat intrarea în magazinul aflat la parterul Mall-ului, au știut exact la ce distanță se află seiful lipit de perete și au avut informații despre o uşă aflată aproape de subsol, unde e zona de aprovizionare a marketului de la parter.

Proprietarul bijuteriei spune că a aflat abia a doua zi de dimineață despre cele întâmplate și lasă organele competente să rezolve cazul.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157670206122546″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/