Numărul pacienților vindecați de coronavirus, din nou în creștere la Timișoara! Totalul se apropie de 400!

După ce ieri și alaltăieri au fost raportate câte trei, respectiv patru cazuri de însănătoșire a pacienților diagnosticați cu COVID-19, statistica de astăzi este una îmbucurătoare. 16 oameni, tratați de medicii timișoreni, au scăpat de patul de spital.

Zilele trecute ne-am confruntat cu o ușoară creștere a noilor cazuri de coronavirus. Este vorba despre 23 de persoane raportate, în cazul cărora, în urma testărilor, a fost confirmată prezența virusului. Informarea de astăzi, făcută publică de primarul Nicolae Robu, arată cu totul altfel. Doar o nouă îmbolnăvire a fost raportată, 16 oameni au fost externați și, din fericire, nu au fost înregistrate decese.

Ce bine sună 16 însănătoșiți, un îmbolnăvit, niciun decedat! Cât aștept ziua și, în continuare, după ea, zilele cu zero îmbolnăviți și zero decedați! Și sunt încrezător că ea va veni, cât de curând! Dar ca să se întâmple așa, dragi compatrioți, vă rog: disciplină și precauție în continuare”, a transmis primarul Timișoarei.

De la începutul pandemiei, în județul Timiș au fost înregistrate 527 de cazuri de COVID-19, 389 de pacienți s-au vindecat, iar 35 de oameni au decedat. În prezent, la Spitalul „Victor Babeș” sunt internați 103 bolnavi.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/