„Nu trebuie să ajungem să triem, suntem aici pentru a salva vieți. Cât timp bolnavul suflă, mai este speranță”. Scrisoarea deschisă semnată de managerul Județeanului din Timișoara

Într-o scrisoare deschisă adresată sistemului medical românesc, Raul Pătrașcu vorbește despre solidaritatea de care medicii trebuie să dea dovadă în această perioadă și despre cum ar trebui să depună toate eforturile pentru o organizare eficientă a unităților medicale. 

Raul Pătrașcu spune că cei din sistemul medical trec prin vremuri dificile, „cele mai dificile din ultimii 100 de ani”, acesta fiind poate și motivul pentru care „nu suntem obișnuiți să lucrăm împreună – și pe bună dreptate.”

„Trebuie să luptăm împreună, să trecem peste confortul nostru, peste orgoliul nostru și peste suferințele noastre cu abnegație. Doar așa ne vom recâștiga demnitatea pierdută în toți acești ani – demonstrând acum, când este mai greu, că suntem aici pentru toți cei care au nevoie de noi. Suntem aici și pentru cei care cred în virus, dar și pentru cei care încă nu o fac sau nu o vor face niciodată. Suntem aici și pentru cei bogați, dar și pentru cei fără adăpost. (…) Suntem în război, iar inamicul e unul perfid, rezistent și aproape infinit ca număr.”, transmite Raul Pătrașcu în scrisoarea deschisă.

Pătrașcu este de părere că medicii trebuie să muncească cot la cot în această perioadă, toate specialitățile, ca să poată face față acestei provocări: „front unit, ca un zid de netrecut în fața unui tsunami”:

„Dragi manageri de spitale, nu încercați să vă protejați, căci nu veți putea. Dacă nu veți lucra împreună cum reușim să lucrăm noi în Timiș, județele dumneavoastră vor fi pierdute. Uitați jocurile politice mărunte, uitați PR ul, uitați «datoriile» pe care le-ați avea. Acum nu vă permiteți altceva decât solidaritatea. Virusul e peste tot și pacienții vor ajunge în fiecare spital. Deci pregătiți-vă cum noi o facem de 9 luni de zile, nu așteptați «ordine» de sus.”

Managerul Spitalului Județean din Timișoara îi îndeamnă pe omologii săi din alte județe să asigure circuite cât mai bune, echipamente de protecție și să extindă rețelele de oxigen.

„Nu trebuie să ajungem să triem, suntem aici pentru a salva vieți. Aegroto dum anima est, spes est. Cât timp bolnavul suflă, mai este speranță. (…) Ne așteaptă luni grele, iar orice altceva în afară de solidaritate completă atât în interiorul unităților noastre, cât și între spitalele noastre va duce la o situație tragică. Acum arătăm că suntem oameni, că nu suntem buni doar pe timp de pace, că nu avem o mentalitate de «timpul trece leafa merge» sau de «încasatori de plic». Altfel, nu doar că nu ne vom recâștiga demnitatea, ci ne merităm din plin aceste etichete și poate ar trebui să ne gândim ce fel de oameni suntem. După război, mulți viteji s-arată. După acesta nu se vor mai arăta. Și nici în timpul lui, decât cei care sunt pe front, cei care luptă zi de zi indiferent cât de greu este – o facem din datorie dar și din onoare. Iar acum e timpul să o facem cu toții la unison: de la infirmiere, la șefi de secție, de la secretare, la manageri, de la registratori la inspectori DSP. Așa să ne-ajute Dumnezeu!”, conchide Pătrașcu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/