„Nu știu ca Sorin Grindeanu să-și dorească șefia PSD! Dacă i se cere, se întoarce în partid!”

Revenirea în PSD a fostului premier al României, demis chiar de către propriul partid prin moțiune de cenzură, e tot mai probabilă, dar frâiele partidului par a fi deja în mâinile lui Marcel Ciolacu. 

Întoarcerea în PSD a lui Sorin Grindeanu e foarte probabilă, însă preluarea partidului de către acesta are șanse mici să se întâmple. Liderul PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, a anunțat deja că-l va susține, împreună cu filiala pe care o conduce, pe Marcel Ciolacu. „Nu știu ca Sorin Grindeanu să își dorească să se întoarcă ca și președinte la nivel național, știu că a fost o anumită discuție cu colegii de la Timiș. Ei au spus că l-ar susține, așa cum este și normal, dar mai mult de atât nu știu. O să vedem la Comitetul Executiv, dar Sorin Grindeanu spunea că, dacă i se cere, dacă el consideră că este oportun pentru politică și pentru dânsul, s-ar întoarce”, a spus Luminița Jivan. 

Șefa PSD Caraș-Severin a făcut parte din tabăra Dragnea în momentul în care Grindeanu a fost executat în Parlament, însă acum îl privește cu alți ochi pe fostul premier. „Orice membru care într-adevăr își dorește binele PSD-ului, își dorește binele românilor și să facă politica partidului, nu a intereselor proprii și personale, cred că este binevenit. Trebuie să facem politica pentru cetățeni. Când vom înțelege foarte bine lucrul ăsta și nu o să mai punem interesele personale să primeze, o să fie bine și pentru noi, și pentru societate”, a mai spus Jivan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/