„Nu oricine știe trei note la fluier poate cânta în centrul unui oraș ca Timișoara”

Artisti stradali la Timisoara
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Câteva zeci de persoane dintre cele care doresc să cânte sau să picteze pe străzile Timișoarei și-au înscris candidaturile la Casa de Cultură a orașului. Ele vor trece prin testele juraților, specialiști cu prestigiu la instituțiile timișorene de cultură. 

Casa de Cultură a Timișoarei organizează la finalul lunii o selecție pentru artiști stradali, conform noului regulament care le permite manifestarea pe domeniul public. Printre altele, artiștii trebuie să aibă cel puțin 16 ani, un repertoriu diversificat și să își schimbe locul din oră în oră ca să nu îi deranjeze pe riverani. Muzicienii nu au voie să folosească amplificatoare pentru instrumente, iar pictorii trebuie să aibă șevalete pe care să își expună creațiile.

„S-au înscris 29 de persoane pentru domeniul muzical și 9 artiști plastici. Condițiile pe care ele trebuie să le îndeplinească sunt aceleași de acum 10 ani, existau și atunci aceste evaluări, doar că nu se știa despre ele. Nu am făcut decât să le reluăm, cu un regulament care să le susțină. Este vorba despre niște calificative pe care cei care doresc să cânte în centru sunt obligați să le obțină pentru a putea ocupa un loc în zona centrală a orașului.”, a declarat Camelia Mingasson, directoarea Casei de Cultură a Timișoarei.

Procedura de selecție a artiștilor stradali va avea loc între 25 și 29 septembrie, la Sala Lira din Timișoara. Muzicienii trebuie să prezinte cel puțin zece piese, actorii să aibă trei momente teatrale, iar dansatorii să prezinte cinci coregrafii. Juriul va fi format din actori culturali de prestigiu din oraș. Pe partea muzicală – Deian Galetin și Nicolae Baniciu, dirijori ai Ansamblului Timișul, pe partea de teatru –  Mirela Puia, actor și regizor la Teatrul Național, iar pe partea de arte plastice – Eugenia Banciu, profesor la Liceul de Arte Plastice din Timișoara.

STPT job 1000x200

Ca să poată cânta sau desfășura alte activități artistice pe străzile din zona centrală a Timișoarei, candidații trebuie să obțină la audiții cel puțin nota 8.

„Nu știu dacă trecătorul este neapărat deranjat, pentru că el vine și pleacă, ci mai ales cei care locuiesc în aceste imobile. Sigur că este deranjant să auzi aceeași melodie performată la nesfârșit, ziua întreagă. Trebuie un pic de respect și pentru artiști, și pentru cei care locuiesc în acele imobile, astfel încât toți să trăim împreună civilizat, într-un oraș care este al tuturor. Ideea este să aibă un repertoriu diversificat și să performeze la un nivel ridicat. Nu oricine știe să cânte trei note la fluier poate cânta în centrul unui oraș ca Timișoara, cred eu.”, a mai spus Camelia Mingasson.

CITEȘTE ȘI: Încep audițiile pentru artiștii stradali din Timișoara

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/