După ani de zile, de pe Aeroportul Caransebeș s-a înălțat oficial primul elicopter, însă decizia de înființare a unității speciale de aviație a Ministerului de Interne nu îi mulțumește pe oficialii județeni. Aceștia nu stau pe gânduri, ci sunt pregătiți să facă demersuri pentru redeschiderea liniilor de zbor pentru călători.
Demersurile pentru înființarea unității de la Caransebeș au început încă de anul trecut, iar dacă negocierile pe plan politic, până la urmă, se vor concretiza la fel de repede și pe viitor, cărășenii nu vor mai fi obligați să bată drumurile până la aeroportul din Timișoara, Cluj sau Sibiu, pentru că o potențiala filială a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian în municipiul vecin le-ar permite să urce în avion la o distanță mult mai scurtă.
„Împreună cu primăria vom încerca să activăm aici și o structură ROMATA, tocmai pentru a facilita și alt tip de zboruri pe acest aeroport care încet, încet, își va dovedi utilitatea”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, cu prilejul inaugurării unității speciale de aviație.
În plus, până ca această structură să devină realitate, autoritățile locale din Caransebeș se pregătesc să doteze unitatea cu utilaje performante, astfel încât intervenția viitoarelor echipaje să fie la un nivel înalt, iar viața cărășenilor salvată cu o mai mare ușurință.
„Proiectul pe care primăria îl derulează cu Ministerul Afacerilor Externe din Serbia, de a achiziționa pe fondurile Uniunii Europene materiale și dotări pe fonduri de urgență, va completa această paletă de asigurare a unei vieți sigure și liniștite pentru cetățenii din Banatul Montan. Dotările vor fi puse și la dispoziția unității militare”, a declarat Marcel Vela, edilul-șef al municipiului Caransebeș.