Nu mai vor să adune gunoiul! Făgetul și comunele învecinate, fără operator la serviciul de salubritate

Comunele din estul județului, în special cele din zona Făgetului, dar și acest oraș riscă să rămână fără operatorul Brai Cata, care să ridice deșeurile de la populație. Acesta a anunțat că nu mai poate efectua serviciul din cauza costurilor prea mari.

Telenovela operatorilor care ridică deșeurile de la populație continuă în zona Făgetului. După clujenii de la Brantner, care au deservit mai mult timp aceste servicii, și brăilenii de la Brai Cata, firma care i-a urmat, sunt pe cale să își ia „jucăriile” și să plece. Administratorii societății consideră nerentabilă munca depusă, din cauza costurilor mari provocate de traseele lungi în satele mai izolate de la limita cu județele Arad și Hunedoara, dar și a celor legate de întreținerea utilajelor. În sala de consiliu a Primăriei Făget a avut loc o întâlnire între reprezentanții Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş și primarii unităților administrativ-teritoriale în care firma operează ridicarea deșeurilor.

„Ne-am adunat toți primarii din zonă, pentru că situația nu e simplă deloc. Operatorul ne-a anunțat că nu mai vrea să continue, deoarece consideră neprofitabil acest serviciu. Sunt sate multe și trasee lungi, care provoacă cheltuieli mai mari. În acest caz, dacă se retrage, conform legii, de la data notificării, firma este obligată să asigure acest serviciu încă trei luni de zile. După aceea, dacă nu se găsește un alt operator, va trebui să ne descurcăm pe cont propriu.”, ne-a declarat Marcel Avram, primarul orașului Făget.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Nu este prima dată când primăriile din zonă se confruntă cu problema gunoaielor. În urmă cu câțiva ani, timp de mai multe săptămâni deșeurile au rămas neridicate din cauza unor clauze contractuale, dar și a utilajelor învechite. În Timiș, într-o situație asemănătoare se află orașul Deta și comunele arondate. Drept urmare, în termen de 90 de zile, ADID Timiș are obligația să organizeze o nouă licitație pentru atribuirea serviciului de colectare a deșeurilor.

Sursă foto: Arhivă

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/