”Nu îmi ieșea nicicum, până am fost în primul cantonament, la Băile Herculane”. Campioana olimpică Alina Dumitru, dezvăluiri în premieră!

9 august 2008. Prima zi de concurs după deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing, iar românii aveau deja lacrimi de bucurie, pentru că primul aur a venit la judo, prin Alina Dumitru. Acum, campioana originară din București s-a retras de pe tatami, dar e antrenoare și a venit în Banat, la o competiție pentru fetițele care vor să-i calce pe urme. Dumitru a povestit cum cariera ei s-a întors la 180 de grade după ce a fost la Băile Herculane!

Vineri, Alina Dumitru a venit la Timișoara, pentru competiția Judo European Champion Club Cup U15, organizată la Moșnița Nouă, de către clubul Judo Phoenix. Antrenorul Laurențiu Jurca a adus-o pe medaliata de la Beijing să le vorbească fetițelor înainte de concurs. Competiția are, pe lângă echipa României, formată din fetițe de la clubul din Banat, și o selecționată din Germania, de la două cluburi importante, plus una din Ungaria și una din Serbia. Urma să participe la concurs și o selecționată din Republica Moldova, care s-a retras. Vor fi opt categorii de greutate, de la 32 la +57 de kg. Fiecare club se va bate cu fiecare, iar apoi, se va disputa și o finală, între primele clasate. ”Mâine se va întâmpla o premieră. Am ales această categorie de vârstă pentru a salva generația U15. Este o vârstă critică, la care copiii se lasă de sport”, spune fondatorul clubului Judo Phoenix, Laurențiu Jurca.

Alina Dumitru și-a amintit că la 14 ani, un cantonament în Banat i-a schimbat viața. ”Eu m-am apucat de judo la 12 ani. La început de drum eram stângace, nu prea înțelegeam judo-ul. Nu îmi ieșea nicicum, până am fost în primul cantonament la Băile Herculane. Acolo pot să zic că mi s-a schimbat toată viața și am început să înțeleg judo-ul. Pe mine nu m-a făcut nimeni să renunț. Aveam prieteni care îmi spuneau de ce mă tot duc la sport, să merg cu ei la distracții, că mă duc acolo să mă accidentez. Eu aveam 22 de kg când m-am apucat de judo, am vrut să mă întăresc fizic și psihic. Nimic nu m-a făcut să renunț. Am vrut să le demonstrez că din fetița aia mică pot ajunge o mare campioană. Am avut și talent, pentru că mulți mi-au zis că eram foarte talentată, dar am fost și ambițioasă”, a povestit campioana olimpică.

Competiția are și premii bănoase deloc de neglijat. Primul loc se recompensează cu 1000 de euro, locul doi, cu 700, iar celelalte echipe primesc câte 400 de euro. Anul viitor, echipele ce se înfruntă acum la Moșnița vor mai avea patru astfel de concursuri, în România și Germania.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/