De cine se tem românii cel mai mult în zilele noastre? După ultimele evenimente, pe primele locuri sunt Poliția Locală, cea care te arde pentru orice rahat, și doctorii, care au un dar de a te face să scoți banii din buzunar când ajungi pe mâna lor. Cu Poliția Locală legea e ceva mai permisivă, în sensul că, plătești pe loc sau în 15 zile și achiți jumătate din cuantumul amenzii. În schimb, la doctor tariful e tarif, nu există nici discount, și nici excepție de la regulă. Compasiune nici atât din partea ăluia îmbrăcat în halat alb. Ai bani, te programează la operație sau, după caz, te operează, iar dacă nu ai, suni familia să meargă la biserică, să aprindă lumânări, să se roage la icoana făcătoare de minune sau să roage preotul să citească (contra cost, bineînțeles), un acatist potrivit pentru astfel de situații.
Deși au salarii de 30-40.000 de lei, unii medici (frumos ar fi să nu-i numim așa), continuă să ceară și să primească bani de la pacienți că, deh, au învățat atâta școală. Bă, Gogule, dacă doctorii ăștia ar fi de pe la Hârlău, Hârșova, Huși sau mai știu eu de pe la ce alte spitale uitate de lume, treacă, meargă, deși nici așa nu ar fi un motiv să jecmănească amărâtul de bolnav care nu se știe dacă nu-și vinde capra, vaca sau porcul din bătătură ca să facă rost de bani. Nu, doctorii ăștia lucrează în spitale cunoscute în orașele în care trăiesc. De exemplu, un fost director al Spitalului Municipal Timișoara a luat mită de 26 de ori în doar două luni și zece zile. Adică, tot la două zile își încasa dreptul de la pacienți. Părea atât de calic, încât se mulțumea și cu sume infime de un milion de lei. Bă, ești prost? Bă, ești nebun?
Ăsta ca ăsta, dar să vezi Gogule pe ăia de la Institutul Marius Nasta, din București. La unul dintre ei s-au găsit 2,3 milioane de lei, 75.000 de euro, 21.300 de dolari, franci elvețieni, lire sterline. Un adevărat colecționar. Bunurile mobile și imobile nu se mai pun la socoteală.