Nu-i banc, da-i bun: „Invit cu multă plăcere la cuvânt pe domnul prim-ministru Ludovic Orban”

Câți politicieni s-au vânjolit în ultimele 48 de ore, n-a văzut Moldova Nouă în 30 de ani la un loc. Politicieni unu și unu, primari, consilieri locali și județeni, parlamentari, oameni cu foncții plătite din bugetul nostru, președinte și vicepreședinte de Consiliu Județean. Și ce dacă sunt plătiți din banii noștri. Foarte bine că s-au dus să-l susțină pe nea Ion Chisăliță să ajungă primar, că și așa astăzi este vineri, program scurt, iar cârcotașii trebuie să știe că ăștia toți au muncă nenormată, așa că li se permite să facă campanie colegului de partid în timpul programului de lucru. Și nu mai comentați, chiar dacă nu li s-ar permite, tot ar face-o, că de aia sunt la putere. Să vă intre bine în cap chestia asta.

Și când am văzut atâta adunătură de politicieni, mi-am zis că ce-i prea mult strică. Că e bine ca tu, Ion Chisăliță, cu atâta experiență acumulată în cele trei partide prin care ai trecut până acum: PD, PSD și PNL, să te ogoi, să nu te râdă copiii în M9: „Uite-l și pe ăsta care n-a fost în stare să-l bată pe Torma în alegerile locale, cum îl plimbă ca pe urs”. El însă nu și nu. Și-a sunat prietenii și șefii, ăștia, la rândul lor, și-au telefonat șefii mai mari decât ei, iar ăia mai mari pe alții și mai mari. Așa se face că vineri, la prânz, în mijlocul lor, la mitingul electoral de la Moldova Nouă, a aterizat Ludovic Orban în carne și oase. Bă, mă lași? Chiar așa, frate! Lume bună ca la bâlci, care și-a băgat ceva în distanțarea socială și, prin extrapolare, în măsurile dictate de guvernarea liberală, arătându-ne cât de mare e disperarea liberalilor pentru Primăria Moldova Nouă.

Mai lipseau Cîțu și Iohannis ca susținerea partidului să fi fost una cvasitotală. Fâstâcit și cu discursul uitat pe bordul mașinii, nea Ion Chisăliță s-a adresat oaspetelui de la București: „Invit cu multă plăcere la cuvânt pe domnul prim-ministru Ludovic Orban”. Bă, chiar așa o zis? El nu știe că Orban nu mai e prim-ministru, ci președinte al PNL? Și dacă era încă prim-ministru, n-ar fi avut ce să caute în calitatea asta în campanie? Da, bă, „invit la cuvânt (parcă l-ar fi invitat la o ciorbă de pește), pe domnul prim-ministru”. Cum, bă, a zis asta și nen-tu Ion vrea să ajungă primar? Vrea, bă, cum să nu vrea. Și dacă nu ar vrea, crezi că l-ar lăsa partidul să fie de capul lui? Că nu degeaba i-au frânt gâtul lui Torma după ce a ieși primar. Vouă vă e ce-o să spună Cîțu când o vedea înregistrarea de la malul Dunării. Ei, ce-o să zică decât că e prea târziu să umble la rezerva de cadre a partidului.

Revenind la mitingul de vineri: Bă băieți, terminați cu prostiile și stați liniștiți în băncile voastre. Lăsați-l pe Chisăliță să se descurce singur, că e băiat mare și știe ce are de făcut. Nu de alta, dar s-ar putea să pățiți ca la Caransebeș, când votul gugulanilor s-a întors împotriva candidatului ridicat în slăvi. Și acolo era fieful liberalilor, nicidecum al pesediștilor, cum e socotită Moldova Nouă.

A, era să uit. Sama la Florin Călinescu, venit să-l susțină pe Eugen Băleanu. Ăsta singur face cât cei 300 de votanți ai lui Ion Chisăliță!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/