Nu există „Cel de sus”?

Să vă povestesc o povestioară care le-a făcut să plângă o zi întreagă, atât pe fetița mea, cât și pe soţia mea. În urmă cu vreo doi ani, soţia aduce un maidanez, vai de mama lui, cules de prin piaţa din Reşiţa Sud. Bolnav, părea că moare de pe o zi pe alta. Ni-l scoate în cale pomenitul pe un veterinar excepţional: a venit pe benzina lui, pe medicamentele lui, să-l salveze pe puiul de câine. I-am spus atunci: „Dolo, dacă-l salvezi pe căţel, îi voi pune numele tău. L-a salvat, după ce am pierdut ore ţinându-l de lăbuţă pe rând, toţi membrii familiei, pentru că Dolo făcea perfuzii. Dolo a supravieţuit, a crescut şi, ca în Caragiale, s-a înamorat de căţeaua vecinilor. Gena de vagabond rupea toate lanţurile, hamurile şi gardurile ce l-ar fi oprit din a-şi petrece ziua cu vecina. În timp, Dolo şi-a descoperit talentul de vânător. Şi l-a exersat pe găinile stăpânilor prietenei sale. Împreună, desigur. Vânau „în haită”, instinct canin. Vă daţi seama că instinctele sale au dus la neînţelegeri cu vecinii. Vinovat era doar abandonatul Dolo. Cu greu am luat decizia de a-l duce la o stână, cât mai departe de Ţerova. Şi acum vine tâlcul povestioarei. La o zi după ce l-am predat pe Dolo, în timp ce-mi hrăneam peştii, culmea, lucru rar, împreună cu soţia şi copilul, auzim forfotă la vecini. Ce se întâmpla? Amoreza lui Dolo căsăpea o altă găină, împreună cu labradorul aparţinător al aceloraşi vecini, labrador ce până astăzi nu trezise nicio bănuială că ar avea asemenea instincte murdare. Vedeţi şi dumneavoastră ce instincte criminale poate trezi o căţea?

• Tweet
• Pin It