„Nu e negociabil ce simt!” Comunitatea LGBTQ+, mai vocală ca niciodată, la Timișoara!

În cadrul primei săptămâni PRIDE desfășurată în orașul de pe Bega, a avut loc o seară de discuții și povești, intitulată „Storytelling ca instrument al schimbării”. În cadrul acesteia, persoanele din comunitatea LGBTQ+ au împărtășit ascultătorilor unele dintre cele mai personale experiențe trăite cu privire la conștientizarea identității sexuale, asumarea acesteia și efectele pe care le-a avut această schimbare în familie și în restul relațiilor cu cei din jur.

Primul PRIDE Week de la Timișoara reprezintă, pe lângă o săptămână centrată pe comunitatea queer locală și regională, și o săptămână dedicată libertății și asumării de sine, egalității, deschiderii, acceptării și incluziunii.

Reprezentanții comunității și-au pus „sufletul pe tavă” în cadrul workshop-ului desfășurat seara trecută la Ambasada, unde puterea poveștii și a experiențelor personale a impresionat și emoționat auditoriul.

„Mi-am dat seama că încep să am mai multe sentimente pentru fete la 11, 12 ani. Mi-am dat seama că simt diferit, că simt ce simțeau fetele pentru băieți. Ce simțeau ele pentru băieți, eu simțeam pentru fete, pentru colege pe care le știam”, declară Deea Rădulescu, membru activ al comunității. Ea a abordat totodată și un subiect extrem de sensibil, familia, părinții săi aflându-se chiar în sală: „Mi-a fost greu să vorbesc și nu doream să vorbesc cu cineva despre acest lucru. (…) Familia cred că a fost ultimul grup sau ultimele persoane importante din viața mea cărora le-am spus că sunt lesbiană. Asta a fost acum aproape 10 ani. De atunci, am mai avut foarte multe discuții, am învățat și eu să comunic mai bine și ei au descoperit mai multe despre mine”.

În continuare, Patrick Brăila, bărbat transgender și membru al Asociației Accept a vorbit despre procesul său de tranziție, precum și despre impactul pe care acesta l-a avut asupra celor din jur, despre discriminare și greutățile întâmpinate în drumul asumării identității: „Când am început tranziția de fapt, am căpătat un pic de curaj să mi-o asum în public. Eu am făcut chestia asta, pentru că am vrut să ajut comunitatea și atunci nu exista încă comunitatea trans. (…) Nu m-am perceput niciodată altceva decât băiat. (…) A fi trans în societatea asta nu e lucru ușor. Și nu e lucru respectat și acceptat. Și am înțeles stigma. Am înțeles că am fost discriminat abia atunci când am înțeles și am aflat ce e discriminarea. Și am povestit foarte mult de cât de greu mi-a fost în liceu, când mi-am expus identitatea trans în exterior și nu am primit cele mai fericite reacții. (…) Povestesc despre cum le-am zis alor mei prima dată la 17 ani și de cum mi-au zis că e o fază. Și cum instinctul de atunci mi-a zis să îi las să creadă că e doar o fază, pentru că atunci, dacă aș fi insistat pe chestia asta, viața mea nu ar fi fost asta. (…) Mi-am plănuit îndeaproape viața pas cu pas, de atunci, de la 17 ani, mi-am văzut de școală, de muncă, pentru că am considerat că trebuie să îmi construiesc argumentul de a mă întoarce la părinții mei și de a le spune «Mai țineți minte? Nu a fost o fază. Asta trebuie să fac. Nu e negociabil ce simt»”.

Aceștia au primit în cele din urmă suportul din partea familiei, chiar dacă la început, impactul a fost unul considerabil. Iubirea este necondiționată. În acest sens, în cadrul discuțiilor, s-a abordat și subiectul adolescenților care își descoperă identitatea și frica inevitabilă de a și-o asuma în fața părinților, dar și de stigmatizarea socială iminentă și fenomenul bullying, extrem de răspândit și greu de combătut în societatea actuală.

• Tweet
• Pin It