„Era aşa… un lucru aruncat, un lucru pe care iniţial nu l-am luat în serios, dar cu perspective serioase, încet, încet am conştientizat că o astfel de investiţie poate să fie o afacere”.
„Totul a plecat de la «Cracul de Aur» – interferenţa celor două văi, din localitatea Ocna de Fier, unde au fost descoperite primele puţuri de exploatare a aurului de către daci, ajungând la Ursoanea şi în momentul în care ai luat apă şi te-ai spălat pe faţă o simţi că este vie”, a spus Horațiu Rada, omul care a căutat, a descoperit și a valorificat adevărata bogăție din munții Dognecei: Apa Aur’a.
Desfășurându-și de 21 de ani activitatea în domeniul construcţiei de reţele electrice, mai exact siguranţa sistemului energetic naţional, prin serviciile de mentenanță şi întreţinere, s-au întrezărit noi idei de afaceri. Fiind o persoană pasionată de natură și vânătoare, antreprenorul a acceptat invitația de a vizita o fabrică de îmbuteliat apă, cu tot ceea ce presupune aceasta: linie de îmbuteliere, analiză și transport, concluzionând că acesta este business-ul care i se potrivește și care trebuie materializat.
„Am umblat mult, de la peșteri necartografiate în zona Bigărului, am intrat în ele, eu fiind claustrofob şi am descoperit apă foarte bună, am umblat în Munţii Aninei, am descoperit și acolo izvoare, am ajuns aici, la Ocna de Fier şi aici doresc să mulţumesc domnului Constantin Gruescu care, din discuţiile pe care le-am avut cu dumnealui, vizitându-i casa binelui, am ajuns să discutăm despre apă şi proprietățile acesteia”.
Simţi că apa este vie?
Directorul executiv al Aur’a Mineral Water a subliniat calitățile acestei ape și proprietățile care o fac unică în România, dar și în lume și asta datorită faptului că este o apă microbiologic zero la sursă, o apă în care nu s-a intervenit cu nimic, nu se tratează, nu se filtrează și de asemenea nu se demineralizează. Principala problemă la un asemenea izvor, în care apa izvorăşte constant cu temperatură de 11,8 şi 12,1 grade, este transportul în condiţii de siguranţă maximă în recipientul de îmbuteliere.
De asemenea, în ciuda speculațiilor făcute pe seama calității apei, Horațiu Rada a explicat faptul că măsurătorile se fac frecvent în această zonă: „Măsurăm o valoare energetică a oricărui lucru, a oricărui produs, sunt specialişti pe zona de valori energetice care se ocupă de acest aspect. Am făcut analizele în Timişoara, prospecţiuni la Bucureşti, la Fresenius în Germania, le-am făcut la Târgu-Mureş, am văzut că este o apă alcalină, o apă microbiologic pură, o apă al cărui grad de mineralizare este optim”.
Ce presupune o apă alcalină?
Unicitatea apei Aur’a constă tocmai în PH-ul de peste 8 şi surpriza acestei ape, lucru care de fapt a dus-o spre zona premium: coloizii de aur şi de argint, foarte buni dezinfectanţi, consumul constant al apei Aur’a ducând uşor la schimbarea în bine a stării de sănătate.
„Văzând că apa conţine coloizi de aur și argint, este alcalină, adică tot ce consumăm noi este acid, sucurile carbogazificate pe care le luăm de pe piaţă, imaginaţi-vă că au un PH de 2,5 un PH între 2,5 şi 3,5, o apă cu un PH de 8,25, 8,3 cum este Aur’a, dacă am pus-o într-un filtru de cafea şi am făcut o cafea normală pe care o consumăm zilnic, PH-ul ei coboară de la 8,25 in jur de 5, deci noi tot ce consumăm este acid, de aceea pentru echilibrare avem nevoie de consumul constant de o apă alcalină naturală. Să înţelegem: apa Aur’a este o apă alcalină naturală, aşa cum a dat-o munţii, bunul Dumnezeu, este un miracol că reuşeşte să stabilizeze şi aurul, şi argintul, şi PH-ul direct din natură”.
„Sunt foarte multe aparate care produc o apă alcalinizată, dar folosesc anumite procedee, electroliză sau alte procedee fizico-chimice, este o apă bună, este o apă potabilă, îi ridică PH-ul, dar nu mai este naturală şi atunci cum poţi să păstrezi proprietăţile unui produs natural decât îmbuteliindu-l în cel mai sigur ambalaj, cel mai sigur ambalaj în momentul de faţă nu sunt peturile bio, nu sunt foliile, nu sunt cutiile de aluminiu, ci sticla, sticla generează costuri, dar sticla generează siguranţă”, a mai spus Horațiu Rada
Întregul interviu cu Directorul executiv al Aur’a Mineral Water îl puteți viziona aici: