Nu avem curent! Deși viitorul este electric, Lugojul nu are decât o stație de încărcare pentru mașinile electrice

statie incarcare lug

Municipiul de pe Timiș nu se poate lăuda decât cu o singură stație de acest fel, în condițiile în care peste tot în țară sunt tot mai multe realizări în această direcție. Și aceasta a fost construită în luna ianuarie a anului trecut în cadrul proiectului european NEXT – E.

Staţia de încărcare de la Lugoj este amplasată în parcarea magazinului Penny (Str. Episcop dr. Ioan Bălan), are o putere maximă de 77 kW și este de tip fast charge 1×50 kW (curent continuu conectori CCS sau CHAdeMO) + 1×22 kW (curent alternativ conector Type 2), cu două locuri de parcare. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice este de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. „Este o cerere tot mai mare în această privință, pentru că și numărul autovehiculelor de acest fel a crescut considerabil. Cea de la Penny e folosită destul de mult și de șoferii aflați în tranzit prin oraș”, ne-a spus un lugojean, care conduce o mașină alimentată electric.

În Lugoj, conform înregistrărilor existente, sunt deja circa 50 de autoturisme electrice, iar numărul lor continuă să crească.

Doar pentru autobuze

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dacă pentru autoturisme nu sunt foarte multe stații, pentru cele nouă autobuze electrice care vor veni vor fi construite trei staţii de încărcare rapidă și nouă staţii de încărcare lentă. „După datele din contract, autobuzele trebuie să sosească în municipiu din primăvara anului viitor, iar noi va trebui să fim pregătiți în privința asigurării surselor de încărcare. Stațiile vor fi destinate doar autobuzelor”, ne-a declarat Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.

Două și la Belinț

De stații de încărcare pentru mașini electrice vor beneficia și două sate de lângă Lugoj. Este vorba de Belinț și Chizătău. Administrația publică din Belinț motivează decizia spunând că aceste stații vor deservi nu doar numărul tot mai mare de proprietari de mașini electrice, ci și pe cei aflați în tranzit care dețin asemenea autovehicule. „Toate documentele au fost înaintate forurilor de decizie și urmează să primim răspuns dacă suntem eligibili pentru un astfel de proiect”, spun reprezentanții comunei Belinț.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/