Lucrările la terminalul de plecări externe al Aeroportului Internațional Timișoara sunt pe ultima sută de metri. Va fi gata să preia pasagerii din Schengen.
Terminalul va fi deschis în această primăvară. Iar din 31 de martie, când România va intra în Spațiul Schengen prin transportul aerian, aerogara va fi pregătită.
„Construirea noului terminal al Aeroportului Internațional Traian Vuia se apropie de finalizare. La data de 31 martie va fi pregătit să preia fluxurile de călători pentru Spațiul Schengen”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Terminalul de plecări externe va avea o suprafață construită de 12.000 de metri pătrați, 6 filtre de securitate, 18 ghișee check-in și 6 porți de scanare automată a documentelor.
Aflat recent în Timișoara, ministrul Transporturilor a anunțat și data când încep lucrările de modernizare a căii ferate Timișoara – Lugoj.
„Tot pentru modernizarea infrastructurii feroviare vor începe, la 1 martie, lucrările pe Lotul 2 (Lugoj – Timișoara Est) al căii ferate Arad-Timișoara-Caransebeș. În paralel, sunt o serie de alte proiecte în derulare sau în pregătire pentru infrastructura rutieră, feroviară și aeroportuară care vor contribui la îmbunătățirea calității vieții și a performanțelor economice din județul Timiș. Varianta Ocolitoare Timișoara Vest, noua linie de cale ferată care va asigura legătura dintre Gara de Est și Aeroportul Internațional Timișoara, construirea unor facilități cargo pentru aeroport sau pasajul feroviar Baader sunt doar câteva exemple”, a spus Grindeanu.
Continuă și lucrările de rebilitare a Gării de Nord din Timișoara. Trebuie finalizate anul acesta.