Noul spital municipal nu se mai ridică pe Calea Aradului. Ultimul concept medical pe care vrea să îl dezvolte administrația

Cele patru hectare de teren despre care Dominic Fritz vorbea în precampania electorală că ar fi potrivite pentru ridicarea unui nou spital municipal în Timișoara sunt istorie. Există un nou plan pentru construcția unui complex medical amplu care să fie construit, deocamdată în intenție, în sudul aerodromului Cioca, pe aproximativ 10 hectare. Parcela în discuție era destinată viitorului spital regional.

În viziunea celor de la USR PLUS, exprimată în luna iunie 2020, noul spital municipal urma să fie amplasat pe un teren al municipalității de patru hectare, situat în Calea Aradului. „Propunem un plan în trei faze. În prima fază vrem tot ce e în clădirea din Parcul Botanic să mutăm aici și creăm o nouă structură, cu un centru de medicină internă și unul de chirurgie și UPU. În a doua fază vrem să construim acest spital de oncologie. (…) Apoi, în faza a treia, să mutăm toate secțiile aici.”, declara, în iunie, Fritz.

Și mai recent, în ianuarie 2021, Fritz vorbea, în contextul noului spital, despre un studiu de fezabilitate pe care primăria să îl facă în acest an ca să poată demara investiția„Nu cred că varianta propusă de fosta administrație, să extindem la Clinicile Noi, la Parcul Botanic, o parte din clădire și celelalte clădiri să rămână în continuare. Nu cred că asta e o soluție pe termen lung.”, a spus Fritz atunci, în condițiile în care spitalul acum funcționează în 13 spații diferite din oraș.

Planurile s-au schimbat însă. A intervenit un plan mai ambițios, spune arhitectul Răzvan Negrișanu, consilier local USR PLUS.

„Pe locația respectivă noi gândisem să mutăm majoritatea secțiilor de la Municipal, dar Institutul Oncologic intra foarte greu acolo deoarece era limitat terenul și acum planul mai ambițios se referă la locația din sudul aeroportului Cioca unde am vrea să dezvoltăm un concept de Medical City. Ideea e să fie tot Municipalul, dar să includă inclusiv Institutul de Oncologie, dacă se poate. (…) Noi voiam să punem Municipalul pe locația respectivă cu Institutul de Oncologie pe locația ruinei. La momentul respectiv nu exista Programul Național de Redresare și Reziliență, care e un argument în această discuție, și nu puteam să ne gândim chiar atât de ambițios încât să facem acest concept de Medical City care să integreze absolut tot. Trebuie amplasat pe un teren mai mare pentru că pe ruina de pe Torontalului, undeva la 60.000 de mp puteam să construim.”, a declarat Răzvan Negrișanu.

Potrivit lui Negrișanu, noul teren vizat de primărie e zona rezervată pentru spitalul regional, cu o suprafață de aproximativ 10 hectare. „Este teren public și e într-o zonă în care primăria mai are și alte terenuri.”, a explicat Negrișanu.

Cât despre ruina de pe Calea Torontalului, „e un proces care trebuie să ne gândim la el. Trebuie folosit și acel spațiu cumva. Nu aș vrea să fac acum o afirmație, dar spre exemplu, dacă reușim să facem Institutul de Oncologie pe locația Medical City, ruina ar putea fi folosită pentru partea de paliație care e aproape inexistentă în Timișoara. Acesta e un gând venit așa spontan.”

Acest Medical City ar urma să fie dezvoltat pe etape. La început, ar putea fi accesate fonduri pentru ambulator și spitalizarea de zi de la Municipal, urmând ca întregul complex să fie funcțional până în 2030.

„Pe etape ne gândim să îl dezvoltăm. Oportunitatea e legată de acest PNRR și dacă reușim să finanțăm prin acest plan trebuie să ne asumăm ferm că până în 2026 și finalizăm o parte și atunci primele corpuri care s-ar pune în discuție ar fi partea de ambulator și spitalizare de zi, urmând ca restul corpurilor să fie făcute gradual. Un orizont ar fi 2028-2030 să fie funcțional totul. Momentan există o fișă de proiect care se negociază la București cu cei care întocmesc PNRR. O astfel de construcție ar costa undeva la 250 de milioane de euro. Numai partea de ambulator momentan se discută pentru că proiectul pentru tot Medical City nu are suficientă maturitate încât să fie gata în 2026, pur și simplu nu avem proiectele pentru așa ceva. Dar fiecare secție și fiecare modul va trebui finanțat prin fonduri europene pentru că sunt foarte mulți bani raportat la bugetul orașului.”, a mai spus Negrișanu.

Cu privire la terenurile primăriei din vecinătatea aerodromului Cioca, Dominic Fritz afirma că municipalitatea lucrează la un proiect de spații verzi și un spațiu pentru festivaluri „un pic mai în nord”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/