Ședință cu scântei în Consiliul Județean Caraș-Severin pe tema înființării Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo. Opoziția acuză conducerea forului județean de lipsă de transparență, în timp ce președintele Romeo Dunca susține că, de acum înainte, va putea face mai multe pentru salvamontiștii din Caraș-Severin.
Până în urmă cu două luni, Salvamont Caraș-Severin funcționa ca un compartiment cu rang de serviciu în cadrul Direcției Județene de Drumuri, însă de la 1 octombrie acesta va avea personalitate juridică și se va numi Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo. Decizia a fost luată în ședința de astăzi a CJ, proiectul aflat pe ordinea de zi fiind votat doar de consilierii PNL, cei din Opoziție nedorind să participe la vot, pe motiv că Salvamont funcționa bine și până acum, având și acreditare în acest sens.
Așadar, noul serviciu va avea un număr de 13 posturi, cu patru mai multe decât cele aflate pe vechea organigramă (două de cabanier, unul de economist și unul pentru șef serviciu – n.r.), aspect remarcat și de consiliera PSD Gabriela Stuparu: „Nu înțeleg de ce suplimentăm cu patru posturi, când acei oameni vor sta prin birouri sau în cabane. Hai să creștem schema de posturi pe o activitate în teren, dacă tot vrem să creștem!”.
Pentru că Romeo Dunca nu s-a ferit în trecut să spună public că îl vede potrivit în fruntea Salvamont pe prietenul său Cornel Galescu, liderul PMP, Ionuț Popovici, a răbufnit în ședința de astăzi: „Spuneți că vreți să vă puneți omul dumneavoastră acolo și cu asta basta! Ați și ieșit în presă și ați spus înainte ca acest serviciu să fie înființat cine va fi titularul postului de șef de serviciu. Domnule, nu se face așa administrație. Dumneavoastră spuneți că noi nu înțelegem, dar eu cred că dumneavoastră nu înțelegeți ce faceți.”
De cealaltă parte, liderul PRO România, Flavius Nedelcea, a declarat: „A fost serviciu, după care a devenit compartiment. Dacă nu ar fi fost serviciu, acel compartiment nu obținea niciodată acreditare. Fiind serviciu, a obținut acreditare. Ne-a fost retrasă tocmai în ideea în care, conform hotărârii făcute de către noi, am desființat serviciul și l-am făcut departament.”
Pentru că Romeo Dunca s-a arătat contrariat, aparent neștiind nimic despre retragerea acreditării, Flavius Nedelcea a dat citire Adresei 233/03.08.2021, semnată de către președintele Asociației Naționale de Salvamont, Sabin Cornoiu, destinată tocmai președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca, prin care se stipulează că activitățile de salvare în zona montană se fac în prezent cu răspunderea forului județean.
În schimb, președintele Romeo Dunca susține că, de acum înainte, va putea face mai multe pentru salvamontiștii din Caraș-Severin. „Ne-am dorit să facem un serviciu performant, nu să ne jucăm de-a salvamontul! Un serviciu după litera legii, funcțional, de care să ne mândrim și să nu ne mai scrie în rapoarte că funcționăm în locații improprii și că nu merge treaba așa cum ar trebui sau că avem un singur salvamont la Herculane. (…) Iar acest lucru îl vom putea face de acum înainte, pentru că, fiind o entitate separată din punct de vedere juridic, îi vom pune la dispoziție toată baza materială, locația de pe Semenic și echipamentele necesare.”, a declarat șeful CJ.