Noul RMN de la Spitalul Județean Reșița scutește pacienții de drumuri

rmn spital judetean resita

Aceștia nu vor mai trebui să meargă la Timișoara sau Caransebeș pentru investigații și nici să vină la Reșița de două-trei ori pentru a se programa.

Pentru că noul RMN va lucra cinci zile pe săptămână și va putea face până la 14 investigații zilnic, spre deosebire de vechiul aparat care lucra doar două zile pe săptămână numărul de investigații fiind atunci de patru-cinci pe zi. De asemenea, timpul necesar unei investigații se reduce la jumătate iar citirea rezultatului se va face în cadrul spitalului reșițean dar și cu sprijinul unei firme specializate în telemedicină, atunci când volumul de lucru o va impune. Pentru urgențe, timpul de răspuns va fi de 15 minute, pentru celelalte investigații răspunsul vine în 24 de ore.

Aparatul a ajuns la Reșița pe 23 ianuarie grație parteneriatului încheiat între spitalul județean și o clinică privată. De astăzi este funcțional, are toate avizele gata. Mai trebuie încheiate contractele cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, acolo unde, până miercuri, este așteptat atât dosarul spitalului cât și cel al clinicii private. Apoi se vor putea face investigații atât în baza biletelor pe trimitere cât și în regim de ambulatoriu.

rmn spital resita

„Am economisit mult din costurile pe care le aveam în trecut. Conform analizei pe care am prezentat-o consilierilor județeni, cu vechiul RMN, spitalul consuma în jur de 127.000 de lei pe lună. Asta însemna plata cu personalul, cu curentul electric, cu mentenanța și cu consumabilele. Dacă apărea vreo defecțiune, la aceste aparate orice piesă costă minim 10% din valoarea paratului. Partenerul privat însă l-a montat și va asigura totul iar cheltuielile noastre sunt zero”, a spus Călin Laza, managerul Spitalului Județean Reșița.

Mai mult, spitalul va câștiga inclusiv financiar datorită RMN-ului pus în funcțiune astăzi. Conform președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca, spitalului îi va reveni 10% din profitul realizat de clinica privată. Procentul va crește cu 2% în fiecare an și, în cinci ani cât este durata contractului cu clinica, procentul se va dubla iar suma minimă care va reveni spitalului nu va scădea sub 10.000 de lei pe lună, plus acoperirea tuturor cheltuielilor.

„Marele nostru câștig este numărul mare de investigații care vor putea fi făcute și faptul că cetățenii nu vor mai fi puși pe drumuri spre Timișoara sau Caransebeș și nici nu vor mai trebui să vină la Reșița de două-trei ori ca să poată fi programați. Dl. manager a fost cu ideea care astfel a făcut trecerea de la o povară financiară și imagini obținute cu un aparat vechi, spre un aparat nou care practic nu costă nimic”, a punctat Romeo Dunca despre investiția despre care afirmă că „intrăm în lumea civilizată a medicinei”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/