Noul centru! Mai mult spațiu verde și alei din lespezi de piatră

noul centru

Demarate recent, după ani de zile de întrerupere, lucrările în centrul Lugojului continuă cu reabilitarea primului tronson al străzii Alexandru Mocioni. În aceste zile, se lucrează intens la rețelele de apă-canal.

„Până acum s-au relocat rețelele electrice și un stâlp, s-a instalat rețeaua de gaz, iar acum se înlocuiesc rețelele de apă-canalizare, cu branșamente pentru toți riveranii. Mai sunt niște avize în curs de emitere, după care va urma licitația de execuție a lucrărilor pe centru. Apreciem că lucrarea va fi scoasă la licitație la începutul lui mai, la finele lui iunie vom avea contractul, iar execuția e programată în iulie-august”, a comunicat Primăria Lugoj.

Valoarea investiției (total general) este de 3.975.413 lei, fără TVA, iar perioada de implementare este de 24 de luni de la data obținerii autorizației de construire. Lucrările se desfășoară pe o suprafață de 2.087 mp, dintre care 75% vor fi rezervați exclusiv circulației pietonale, 23 % circulației pietonale cu acces auto ocazional doar pentru riverani și vehicule autorizate, cu acordul Primăriei, iar 2% vor fi spații verzi cu vegetație înaltă, puieți de arbori de diferite specii. Pentru zona de acces auto restricționat ocazional, viteza maximă va fi de 20 km/h. Limitarea accesului auto se va face cu stâlpi retractabili. Alți stâlpi, de dimensiuni mai mici, vor fi dispuși perimetral, pentru stoparea accesului cu mașini pe amplasament.

Alei din lespezi de piatră

Reamintim că, pentru reabilitarea străzii, pe timpul fostei administrații Boldea a existat un proiect, cu nr. 1825, din anul 2017, realizat de către Societatea Getrix SA din Craiova, proiect a cărei execuție a fost întreruptă fără a fi finalizat, motiv pentru care strada s-a aflat mult timp în stadiul de șantier conservat, care a afectat atât modul de viață al locuitorilor nevoiți s-o parcurgă, dar și magazinele, farmaciile și alte spații care își desfășoară activitatea în zonă. Astfel, Lugojul va dispune, în sfârșit, de un centru civic la nivel de oraș european. Pentru circulația pietonală vor fi amenajate alei cu strat de uzură din lespezi de piatră naturală antiderapantă, la dimensiunea de 8 x 30 cm. Pe lângă dimensiunea și forma adaptate unei artere precum istoricul Corso, aceste lespezi naturale sunt rezistente la îngheț – dezgheț. Se va ține cont de racordul corect cu soclurile și fundațiile clădirilor ce delimitează strada, prin realizarea unui sistem de protecție a fundațiilor.  De asemenea, va fi realizat un sistem de scurgere a apelor pluviale – rigole și canale, adecvate acestui sistem de pavaj.

Spațiul va fi dotat cu mobilier urban, jardiniere, cișmele, coșuri de gunoi, panouri informative și stație de încărcare trotinete electrice. Vor exista și suporturi fixe pentru parcarea bicicletelor. Spațiul verde va dispune de un sistem de irigare propriu. Iluminatul, atât stradal, cât și arhitectural, va fi unul modern, iar întreaga zonă va fi supravegheată video.

Ceasul Electric, parte din decor

Nu în ultimul rând, menționăm că Ceasul Electric va fi integrat în cadrul amenajării.  Strada Alexandru Mocioni este considerată prima stradă a Lugojului German, având statut de stradă istorică. Noul centru civic va ține cont de fotografiile de epocă, unde aspectul inițial al străzii era cu piatră cubică, două sensuri de circulație și trotuare pe ambele părți.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/