Noua clinică de Balneologie din Timișoara, finalizată până la toamnă

noua clinica de balneologie din timisoara
untitled design set 970x90 px

La Timișoara se construiește o nouă clădire pentru clinica de Balneologie a spitalului municipal. Potrivit primarului Dominic Fritz, sunt șanse ca secția să fie deschisă la toamnă.

Avansează proiectul privind noua clinică de Balneologie a Spitalului Municipal Timișoara. Vă amintim faptul că primăria construiește o clădire nouă și reabilitează una deja existentă. Recent, centrala de tratare a aerului (echipament specializat pentru purificarea aerului) a sosit și urmează să fie montată. Primarul Dominic Fritz a efectuat o vizită la șantierul acestei investiției.

Suntem pregătiți ca, după aprobarea bugetului pe 2024, să lansăm achizițiile pentru dotări atât aici, la Balneologie, cât și la Clinica de ORL. Am gândit procedurile în așa fel încât, atunci când sunt gata clădirile, să fie livrate și echipamentele noi. Pe aceste investiții încercăm să mai atragem fonduri europene în noul program de finanțare, tocmai pentru ca să acoperim cheltuielile pentru echipamente. Investiția la Balneologie e trei sferturi gata și dacă lucrurile merg conform așteptărilor, primii pacienți timișoreni ar beneficia de tratamente moderne din această toamnă”, a declarat Dominic Fritz.

Potrivit Primăriei Timișoara, constructorul a finalizat finisajele exterioare în proporție de 90%. De asemenea, a terminat lucrările de montare a hidranților și este aproape gata cu instalațiile interioare. Urmează să efectueze probele pentru instalații, să monteze tavanul fals și pardoseala și să instaleze centrala de tratare a aerului pe acoperișul clădirii reabilitate.

noua clinica de balneologie din timisoara 4

Având în vedere nivelul ridicat de umiditate care rezultă în urma tratamentelor oferite, Clinica de Balneologie include în dotare o centrală de tratare a aerului. Aceasta va recircula aerul din cele două clădiri, va păstra un nivel de umiditate redus în special în zona bazinului și a băilor galvanice și va purifica și steriliza aerul. La intrarea/ieșirea din clinică vor exista perdele de aer pentru a menține temperatura interioară la un nivel confortabil de 20°C-24°C”, a transmis instituția.

publicitate ziar expresb 1000x100

Clinica de Balneologie va avea un bazin mare cu apă termală, patru băi galvanice, 14 săli cu tratamente diverse și cinci cabinete de consultații. Valoarea totală a investiției  este de 23,7 milioane de lei, cu TVA inclus. Execuția este realizată de firma Alex-Dia Construct SRL. Proiectul are ca termen de finalizare estimat vara anului 2024, incluzând dotările medicale și procedurile de achiziție publică aferente.

noua clinica de balneologie din timisoara 5

noua clinica de balneologie din timisoara 3

noua clinica de balneologie din timisoara 2

dominic fritz da mana cu muncitorii la noua clinica de balneologie din timisoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/