O nouă alertă cu bombă într-un liceu din Timișoara a avut loc, marți. Peste 100 de persoane au fost evacuate și forțele de intervenție verifică imobilul.
Bomba ar fi fost amplasată în Liceul Ana Aslan din centrul orașului. Elevii și profesorii au ieșit de urgență afară.
Nu se știe încă dacă alarma este reală sau nu, cert este că prezența materialului explozibil a fost anunțată prin 112.
„Astăzi, în jurul orei 12:39, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta liceului situat pe bulevardul Revoluției din 1989 din municipiul Timișoara s-ar afla o bombă. Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliție și echipa priotehnică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, jandarmi, pompierii și echipaje medicale pentru stabilirea situației de fapt, persoanele din incinta liceului fiind evacuate”, a transmis IPJ Timiș.
Vă amintim că, luni seara, o alertă similară a fost la Liceul Catolic din Tmmișoara, iar cel care a apelat autoritățile este un adolescent de 16 ani care a mai făcut cel puțin 2 astfel de apeluri. Nu se știe încă daca tot el este autorul în acest caz.
Update, ora 15:00
Apelantul este același băiat care, potrivit IPJ Timiș, de-a lungul timpul a sunat de 5 ori la 112 să anunțe bombe. De fiecare dată a fost sancționat cu 2.000 de lei, la fel se a întâmpla și acum.