Nominalizat în competiția pentru politicianul anului

banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, este primul finalist în competiția pentru premiul Politicianul anului, Categoria Personalități care susțin Asistența Socială, după încheierea  votului on-line.

Competiția este organizată în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială 2014, proiect inițiat de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la prima promoție de asistenți sociali și 10 ani de la reglementarea profesiei de asistent social în România.

Evenimentul a avut peste 550 de candidaturi eligibile la diverse categorii, câștigătorii premiilor urmând a fi anunțați în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială ce va fi organizată la București, în data de 18 martie 2014.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială are ca obiectiv celebrarea profesiei de asistent social, promovarea și recunoașterea meritelor asistenților sociali din România și premierea progreselor realizate în cele două decenii de la reconstruirea sistemului de asistenţă socială.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/