Din 1 februarie, în județul Caraș-Severin au fost deschise 3 noi centre de permanență. Teoretic. Unitățile au fost inaugurate, însă medicii de familie nu pot activa în ele. Motivul a fost explicat pentru Express de Banat de responsabilii din sistemul sanitar cărășean.
Începutul lunii februarie a venit cu vești bune pentru pacienții din Caraș-Severin. Trei noi centre de permanență au fost deschise la Anina, Caransebeș și Iablanița. Doar teoretic… Și asta pentru că, deși locațiile îndeplinesc toate condițiile cerute de lege și există medici de familie care să activeze în ele, aceștia nu pot încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru a-și începe efectiv munca. Medicul Gheorghe Jenar, coordonatorul Centrului de Permanență Anina, a explicat într-un interviu pentru Express de Banat cum s-au derulat lucrurile. „Imediat după Revelion ne-am apucat de treabă. Autoritățile de la Anina, în frunte cu domnul primar au emis o hotărâre de consiliu prin care sunt de acord să se înființeze acest centru, m-au numit coordonatorul centrului, am găsit colegii, am făcut acel contract de asociere. S-au depus actele la Casa de Asigurări Județeană. Ei au făcut deja contractele, sunt pe calculator, dar nu a venit fila de buget de la Minister. Pe baza acestei file de buget noi putem să facem contractele. Noi am fi vrut să mergem la Anina, dar nu avem temeiul legal, până nu semnăm aceste contracte. Dacă se întâmplă ceva, noi suntem în culpă fiindcă nu avem acel contract de prestări servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate”.
Un punct de vedere i-am cerut și directorului Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin. Dan Miloș ne-a arătat că, deși au existat voci care au aruncat vina pe Ministerul Sănătății, acesta nu poate fi considerat răspunzător de situația actuală. „Bugetul a fost constituit anul trecut. Pentru centrele nou înființate, Ministerul Sănătății, Casa Națională nu aveau de unde să știe că se vor înființa. Pentru că ele s-au înființat în baza dispoziției emise de mine, de directorul DSP, în data de 15.01, cu activare în 01.02. Dar bugetul a fost constituit anul trecut. Și atunci bugetul a fost făcut pe ce exista pe vremea aia. Nimeni nu avea posibilitatea de a anticipa ce se va construi pe viitor, adică ce se va înființa. Nu e culpabil nimeni până la urmă”.
Dacă e să ne luăm după procedurile aplicate în anii trecuți în cazul altor centre de permanență înființate după ce Ministerul Sănătății și-a făcut bugetul, cele 3 centre noi din Caraș-Severin n-ar mai avea prea mult de așteptat pentru a primi finanțare și a-și începe activitatea așa cum se cuvine. Cu atât mai mult cu cât primăriile implicate, Casa de Asigurări de Sănătate și DSP Caraș-Severin și-au făcut treaba și au transmis la centru toate actele necesare. Ba mai mult, problema a ajuns și la Cristian Vasile Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, cel care a cerut vineri, 9 februarie, lămuriri directorului DSP Caraș-Severin cu privire la Centrul de Permanență Anina. Așa că finanțarea n-ar trebui să fie departe.
Medicul cărășean Gheorghe Jenar merge însă mai departe și spune că problema ar fi mai gravă de atât. Nu doar noile centre de permanență nu au deocamdată bani prevăzuți, ci și centrele mai vechi din județ s-ar putea să se trezească fără bani de la sfârșitul lunii martie. Și asta pentru că, deși s-a majorat suma alocată medicilor de familie care activează în ele (de la 10 lei la 40 de lei pe oră), bugetul aprobat anul trecut a rămas neschimbat. „Este o problemă de ordin central, de haosul care există în acest Minister al Sănătății. Am o rezervă față de aptitudinile celor care răspund de aceste lucruri, de a fi în aceste funcții. Nu se poate să mărești ora de 4 ori și să aloci același buget. Dacă împărțim acest buget, ajunge pentru un singur trimestru. Pentru centrele existente, nicidecum pentru celelalte. Deci nici centrele existente, la sfârșitul lunii martie nu vor mai avea bani, dacă nu se suplimentează”, anunță Gheorghe Jenar.
La nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate nu există deocamdată o situație alarmantă. „Noul contract cadru este în curs de aprobare, ceea ce înseamnă că nici finanțarea încă nu e finalizată. În momentul de față nu este nicio problemă în legătură cu finanțarea. Rectificările bugetare se fac pe parcursul anului. Poate va fi o rectificare bugetară care va acoperi acest lucru sau contractul cadru va prevedea și lucrurile astea”, ne-a explicat Flavius Rotaru, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin.