La privat, dar gratuit! Noi servicii medicale pentru pacienții asigurați din Caraș-Severin

conferinta cjas furnizori

Patru contracte cu tot atâția furnizori de servicii medicale au fost semnate recent de Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin. Pacienții pot avea parte de consultații și tratamente medicale gratuite în condiții ireproșabile.

Tot mai mulți furnizori de servicii medicale apar în peisajul cărășean, venind în sprijinul pacienților care sunt scutiți astfel de perioadele lungi de așteptare pentru consultație sau tratament în unitățile medicale de stat. Faptul că o parte dintre acești furnizori încheie contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin reprezintă un mare plus, costurile ridicate fiind de multe ori cele care îi determină pe pacienți să fugă de mediul privat.

CJAS Caraș-Severin a încheiat recent contracte cu patru furnizori de servicii medicale. „Suntem partenerii finanțatori ai prestatorilor de servicii medicale. Evident, ai celor care au încheiat un contract cu instituția noastră. Suntem într-o permanentă identificare de soluții și sprijin pentru sistemul de sănătate al județului Caraș-Severin, drept dovadă astăzi avem patru noi furnizori de servicii medicale care au încheiat un contract cu CJAS. (…) Aș vrea să subliniez competența sau atribuțiile CJAS, pentru că de foarte multe ori se face o confuzie. Noi decontăm sau plătim servicii medicale, nu executăm servicii medicale, ceea ce rămâne în sarcina partenerilor noștri.”, a explicat directorul CJAS Caraș-Severin, Ionuț Popovici, care a subliniat că încheierea contractelor cu diverși furnizori se datorează unei echipe de profesioniști: Mirela Zeman, director relații contractuale, Laurențiu Mărțuică, medicul-șef al județului și ceilalți angajați, cărora a ținut să le mulțumească public. „Sunt o echipă formidabilă. Dacă toate instituțiile ar funcționa așa cum funcționează CJAS Caraș-Severin, cu siguranță lucrurile ar fi mult mai bune în societatea noastră.”, a completat Ionuț Popovici.

ionut popovici

Primul dintre cei patru furnizori de servicii medicale care a luat cuvântul în cadrul conferinței de presă organizată astăzi la sediul CJAS a fost medicul Florin Bîrsășteanu, de la clinica Bîrsășteanu Imaging Solutions (furnizor de servicii de investigații paraclinice – RMN).

CITEȘTE ȘI: Premieră la Reșița! Prima clinică privată de imagistică și tomografie computerizată și-a deschis oficial porțile

„Vă mulțumesc în primul rând pentru disponibilitatea și rapiditatea cu care s-au mișcat lucrurile în relație cu dumneavoastră și chiar am simțit de la începutul intenției mele de a investi acasă, aici, în Reșița, am simțit un partener în Casa de Asigurări, lucru care nu e chiar uzual, să spun așa. De foarte multe ori CAS, în relațiile pe care le-am avut, s-a comportat puțin mai distant față de furnizor, apriori considerându-ne de cealaltă parte a baricadei. Suntem cu toții pe același front, încercăm să oferim servicii de calitate pentru pacienții noștri, pentru asigurații dumneavoastră.”

Florin Bîrsășteanu a pus bazele unei investiții de două milioane de euro la Reșița, deschizând un centru de imagistică de înaltă performanță, el fiind radiolog de meserie. „Am activat de foarte mult timp și în zona privată a profesiei mele. Am realizat un centru în care avem o instalație de rezonanță magnetică și un computer tomograf la fel, de înaltă performanță. Vom face investigații imagistice, toate paleta de investigații care se pot face în imagistica CT și RM. E o zonă deficitară la nivel de țară, e o zonă foarte deficitară la nivel de județ și de Reșița. Sper și cred că vom putea să contribuim la accesul mai facil, mai rapid al pacienților noștri spre un diagnostic de performanță, care este practic baza începerii tratamentului de înaltă performanță și a succesului terapeutic.”, a declarat Florin Bîrsășteanu.

florin birsasteanu

Medicina de familie, un domeniu deficitar în Caraș-Severin, se dezvoltă și ea. Un nou medic de familie a semnat contractul cu CJAS. Este vorba despre Barbara Singh, care va activa începând de astăzi în Cornuțel Banat, comuna Păltiniș. La fel ca Florin Bîrsășteanu, și Barbara Singh revine acasă după 4 decenii!

„Eu mă întorc după 40 de ani acasă, motiv pentru care doresc să aduc un plus valoare în tot ceea ce înseamnă servicii medicale, în zona în care activez, și anume medicina de familie. Va fi o activitate a sufletului, pentru că așa a fost aleasă de la început, în care voi investi 100% din aportul personal, dar și din tot ceea ce înseamnă cunoștințe medicale și beneficii imagistice și așa mai departe ca și recomandări. Voi fi la dispoziția tuturor asiguraților pentru că ăsta este serviciul nostru, atât timp cât suntem în această profesie și sper ca din acest punct de vedere să auzim numai de bine, să închegăm la nivelul serviciilor medicale o continuitate pentru că asta ne interesează în ceea ce privește pacientul și el să fie cel care la sfârșit va fi mulțumit, și nu pierdut pe drumuri, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, între investigațiile medicale. Startul va porni de la noi, dacă vom avea o gândire sănătoasă și dacă vom ține cont că atunci când un om vine la tine, vine cu o problemă, nu vine nici de plăcere, și nici pentru a-și pierde timpul. Este foarte important ca acest timp să îl limităm în a se deplasa fără a fi ghidat dintr-o parte în alta. Zona prevenției și a profilaxiei va conta foarte mult. Pacienții vor fi urmăriți de la cap la coadă și cu siguranță acest lucru va aduce valoare.”, a declarat medicul care se va îngriji de astăzi de sănătatea locuitorilor din Cornuțel Banat.

barbara singh

Un alt serviciu de care cu siguranță mulți cărășeni au nevoie, dar la care nu au apelat gândindu-se la costuri este cel care oferă îngrijire la domiciliu. Fie că vorbim despre injecții, perfuzii, pansamente care trebuie schimbate, diverse medicamente care trebuie administrate sau transport cu ambulanța, toate pot fi furnizate prin Red Medica, o companie cu sediul central în Arad, dar care activează în 6 județe din țară, având o vechime de 10 ani pe piață.

„Colaborarea de până în acest moment cu CAS a fost una deosebită. Având în vedere că încurajarea de a contracta și demersurile făcute foarte rapid m-au încântat, sper să rămână așa. De ce am ales zona Caraș-Severin? Am observat o lipsă a acestor servicii medicale în această zonă. Colaborez des cu OncoHelp, ducem pacienți cu ambulanța. Avem și pacienți care se externează și au nevoie de un tratament tipic acasă. Situația nu este tot timpul roz pentru pacienți pentru că au anumite cheltuieli, iar Casa de Asigurări de Sănătate vine în sprijinul acestora. Omul are nevoie de servicii medicale, printre care injecții, perfuzii, calmante, ceea ce se dă nu doar pe partea de oncologie, ci și medicii de familie au pacienți care au nevoie de îngrijire la domiciliu. Consider că Reșița este un oraș mare, cu o populație relativ îmbătrânită, care are nevoie de aceste servicii medicale la domiciliu.”, a explicat Daniel Mariș, reprezentantul companiei Red Medica, cea care furnizează servicii medicale la domiciliu deja de peste un an în Reșița și în zonele limitrofe.

daniel maris

Specialiștii OncoHelp, renumiți deja datorită activității pe care o desfășoară la Timișoara, sunt și ei la dispoziția asiguraților din Caraș-Severin. Punctul de lucru este deschis în Policlinica din zona centrală a Reșiței. „Probabil știți de activitatea noastră din Timișoara, unde avem un spital multidisciplinar de oncologie și unde funcționăm ca institut al Banatului, pentru că mare parte dintre asigurații din această zonă ajung să facă tratamente la noi. Problema lor este însă că de multe ori nu au parte de servicii rapide și trebuie să se deplaseze la Timișoara pentru aceste tratamente și ne-am gândit să venim în ajutorul lor și să deschidem pentru început un cabinet aici, la policlinică. Cred că e un mare beneficiu pentru Reșița faptul că reușim să relocăm un oncolog medical care să suplinească plecarea la pensie a doamnei doctor Bengulescu și cred că problema asta a oncologiei la Reșița este o problemă deficitară și cred că e important să primim sprijin pentru un proiect pe care vrem să îl facem aici, mai ales că toate serviciile noastre sunt în regim absolut gratuit, așa cum sunt toate tratamentele pe care le primesc pacienții și la Timișoara, și la orice alt spital de stat. Suntem asimilați ca entitate privată, dar noi suntem asociație non-profit și obiectivul nostru este să facem aceste tratamente gratuit pentru cât mai mulți oameni. Mulțumesc pentru ajutor și pentru colaborare pentru că într-adevăr colaborarea cu Casa a fost foarte rapidă. Vă mulțumesc tare mult pentru sprijin, sper să ne ajutați în continuare, am avut sprijin din partea Primăriei, a Consiliului Local, poate că mai puțin din partea altor entități.”, a explicat Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp.

serban negru

„Pentru mine este o zi de bucurie pentru că OncoHelp face primul pas în teritoriu, este primul pas în afara Timișoarei și exact cum a punctat și domnul președinte, se datorează faptului că aproape 15% dintre pacienții care se adresează OncoHelpului sunt originari din acest județ. Pentru mine ca reșițean este și o bucurie personală pentru că fac ceva pentru orașul unde m-am născut și unde am fost educat. Vă mulțumesc pentru modul deschis în care am colaborat.”, a completat Valeriu Borugă, reprezentant legal al OncoHelp.

valeriu boruga

Reprezentanții OncoHelp au anunțat că intenționează să deschidă la Reșița un spital în care să fie oferite și tratamente oncologice, chimioterapie, radioterapie și alte tratamente de care asigurații au nevoie, fiind incluse spitalizarea de zi și cea continuă.

Toate datele de contact ale furnizorilor de servicii medicale menționați vor fi afișate începând de mâine pe site-ul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/