Noi restricții de trafic la Timișoara

restrictii de trafic la timisoara

Pe două străzi din Timișoara traficul rutier este restricționat sau închis, pentru realizarea de lucrări la rețelele de apă și canalizare.

Primăria Timișoara anunță că, la solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație a aprobat restricționarea sau închiderea traficului rutier pe anumite străzi.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată între 14 februarie – 8 martie pe strada Avram Imbroane, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Aristide Demetriade și accesul auto al societății PROMPT S.A. Restricția este necesară pentru lucrările în cadrul proiectului „CL12 : Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara Nord Lot 2”. Lucrarea este parte din Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

De asemenea, circulația rutieră va fi închisă în perioada 15 februarie – 15 martie, în intervalul orar 09.00 – 17.00, pe strada Ulpia Traiană, tronsonul cuprins între strada Mareșal Alexandru Averescu și bulevardul Liviu Rebreanu. Lucrările de pe strada Ulpia Traiană fac parte din „CL 13, Lot 2 – Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara SUD” (Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Șoferii sunt rugați să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor pentru a nu congestiona traficul.

Menționăm că, în Timișoara, proiectul presupune lucrări de extindere și reabilitare ale rețelelor de apă și canalizare, dar și realizarea unui sistem de valorificare a nămolului de la Stația de epurare, precum și lucrări de modernizare ale Stației de Tratare a Apei Bega. Finanțarea este asigurată în proporție de 75,35% de Uniunea Europeană, 16,88% de la bugetul de Stat, 6% co-finanțare Aquatim și 1,77% de la bugetul local. Finanțarea de la bugetul local se ridică la 4,3 milioane euro”, a informat Primăria Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/