Aquatim, rețele noi de canalizare într-o comună din Timiș

canalizare aquatim timis

Aquatim va moderniza sistemul de canalizare dintr-o comună din Timiș. A semnat un nou contrat de aproape 20 de milioane de lei.

Este vorba despre continuarea proiectului finanțat cu fonduri europene „Execuție rețele de canalizare Lovrin”. Lucrările vor dura 2 ani.

„Acesta este un contract re-licitat, în urma rezilierii contractului semnat anterior, cu un alt antreprenor și face parte din Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 (Cod SMIS 2021 318847), etapa a II-a, din cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă (PDD)”, a transmis Aqutim.

La finalul lucrărilor, locuitorii din Lovrin vor beneficia de rețele noi de canalizare cu o lungime de 14 kilometri, 6 stații de pompare ale apelor uzate. De asemenea, se vor reabilita conducte de canalizare cu o lungime de peste 1 kilometru.

Obiectivul face parte dintr-un proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din 81 de localități din Timiș. Se vor face investiții totale de 240 de milioane de euro, din care 180 de milioane de euro sunt fonduri nerambursabile.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/