Primăria Timișoara a anunțat care sunt evenimentele culturale care vor primi finanțare în cadrul apelului 1 lansat de Centrul de Proiecte al instituției. În total, o sumă de trei milioane de lei va fi împărțită la 38 de proiecte.
Primul apel de finanțare pentru domeniul culturii a fost lansat de Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara la sfârșitul lunii mai și are un buget total de trei milioane de lei. Banii au fost împărțiți pentru cinci arii tematice. Și anume, arte vizuale, artă digitală și noile media (800.000 lei), artele spectacolului (675.000 lei), promovarea culturii scrise (425.000 lei), patrimoniu cultural (425.000 lei) și educație în și prin cultură, intervenție culturală, rezidențe (425.000 lei).
În total, au fost depuse 99 de aplicații, iar în această săptămână, Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a făcut publică lista câștigătorilor. Este vorba de 38 de proiecte organizate în acest an care vor primi finanțare.
Din lista făcută publică de Primăria Timișoara aflăm că cei mai mulți bani sunt alocați unor proiecte precum: „MAP – Mentorate, Artiști, Parteneriate” – 134.852 lei, „Cronicile viitorilor supereroi. Activare, mediere, educație prin artă” – 150.000 lei, Simultan Festival 2021 – 142.600 lei, „Strada Fără Nume” – 150.000 lei și „La UVT, Cultura este capitală!” – 150.000 lei.
„Dacă rezultatul evaluării ofertei culturale pe care ați depus-o este unul care vă nemulțumește, vă invităm să ne transmiteți o contestație la adresa de e-mail centruldeproiecte@primariatm.ro, până la finalul zilei de luni, 19 iulie”, a informat Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara.
Lista completă a proiectelor care vor fi finanțate de Primăria Timișoara este disponibilă AICI!
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului GRATUIT de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice, autorizat conform O.G. nr. 129/2000, organizat în...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Diana Apetrei |
03 April 2026
Tradiția care unește suflete: „Luminișca” ajunge anul acesta și la Mercina
Diana Apetrei |
03 April 2026
Timișoara, conectată direct cu întreaga lume: Turkish Airlines a lansat ruta spre Istanbul
Roxana Bălan |
03 April 2026
După inaugurarea creșei de la Caransebeș, urmează cea din Moldova Nouă
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

