Noi pași pentru spitalul modular din Caransebeș!

Reprezentanții administrației locale de pe Timiș și Sebeș lucrează, în această perioadă, la întocmirea caietului de sarcini pentru scoaterea la licitație a serviciilor de proiectare și execuție pentru spitalul modular.

Viitoarea unitatea medicală modulară va avea o capacitate de 50 de locuri, dintre care șapte pentru Terapie Intensivă, și va fi împărțită în patru zone: zonă de triaj, zonă suspecți, zonă de tratament pacienți non-critici și zonă de tratament pacienți stare critică. Modularul va fi construit în spatele Spitalului Municipal.

Lucrăm împreună cu cei de la consultanță la întocmirea caietului de sarcini pentru modular. Sperăm să-l terminăm cât mai repede și să-l scoatem la licitație în două săptămâni apoi, să zicem, în decurs de o lună să semnăm contractul pentru proiectare și execuție, după care vom vedea în cât timp se încadrează să-l monteze.”, ne-a declarat city managerul Caransebeșului, Florin Bogdea.

Valoarea investiției este de trei milioane de euro, finanțarea fiind obținută din fonduri europene. Primăria Caransebeș va suporta cheltuielile neeligibile ale proiectului. „Aici o să avem câteva elemente pe care va trebui să le plătim de la bugetul local, cum ar fi amenajarea de șantier, practic unele lucrări cu platforma din față, un inel la incendiu, mă rog, sunt niște lucrări care țin de primărie, și o să încercăm să le facem prin Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare, pentru a ieși mai ieftin.”, a mai precizat Bogdea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/