După ce Secţia de Oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa a fost dotată cu aparatură multifuncţională, conducerea unităţii spitaliceşti din municipiu luptă pentru o nouă achiziţie. Consiliul Judeţean sprijină investiţia de 800.000 de euro.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa au participat zilele trecute la conferinţa de deschidere a implementării proiectului transfrontalier ,,Sănătate fără frontiere”, desfăşurat la Centrul de Sănătate Pozarevac, Serbia. În cadrul acestui proiect, implementat de cele două unităţi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa va cumpăra un computer tomograf de înaltă performanţă. Întrucât zilele acestea se trece la finanţarea directă a proiectului, unitatea cărăşeană a şi pornit procedura de licitaţie pentru achiziţionarea aparatului tomograf. De altfel, Consiliul Judeţean Caraş-Severin va sprijini finanţarea acestui program.
,,Proiectul este realizat de spitalul reşiţean şi Centrul de Sănătate Pozarevac şi are avantaje substanţiale pentru ambele unităţi. Noi ne orientăm spre cumpărarea unui aparat tomograf cu 64 de slice-uri, unul dintre cele mai performante din această zonă a ţării. Licitaţia este una europeană, la care pot participa doar firme care produc aceste aparate în Europa, costurile achiziţiei fiind suportate de cumpărător. Consiliul Judeţean va sprijini financiar acest proiect, urmând ca el să primească banii după efectuarea tuturor reviziilor periodice şi auditărilor”, a declarat, pentru Express de Banat, dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.
Proiect de peste 2 milioane de euro
Alături de aparatul tomograf care are cea mai mare valoare, respectiv 800.000 de euro, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a mai achiziţionat un calculator desktop, o imprimantă, cartuşe pentru aceasta şi o cameră foto. Valoarea întregului proiect depăşeşte 2 milioane de euro, dintre care aproximativ 900.000 de euro aparţin spitalului reşiţean. Potrivit managerului spitalului reşiţean, computerul tomograf poate fi integrat vechiului proiect „Telemedicină”, prin care, cu ajutorul aparaturii performante, se pot transmite imagini din Pozarevac către Reşiţa: „Toate aceste imagini, fie că sunt fixe sau mobile, se pot stoca şi pot fi oricând vizualizate. Există o integrare a tuturor proiectelor realizate până acum şi, sper, şi a proiectelor viitoare”, a adăugat dr. Secăşan.
Computerul tomograf va ajunge la spitalul din municipiu până cel târziu în luna noiembrie, iar pacienţii vor putea beneficia de el abia spre sfârşitul anului sau începutul lui 2014, după ce se vor obţine toate autorizaţiile necesare, inclusiv de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.