Noi interdicții pentru locuitorii din două comune cărășene!

untitled design set 970x90 px

Locuitorii din două comune cărășene sunt obligați să respecte de astăzi, timp de 14 zile, noi reguli, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a depășit 4 la mia de locuitori. 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit noi reguli pentru locuitorii din comunele Grădinari și Socol, acolo unde incidența cazurilor de coronavirus a ajuns la 4,42, respectiv 4,24 cazuri la 1.000 de persoane.

Circulația persoanelor în afara locuinței sau a gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică va fi interzisă în intervalul orar 20.00 – 5.00, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a
    activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum
    și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

În noaptea de Înviere aferentă Paștelui Catolic, adică în noaptea de 3 spre 4 aprilie, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 20.00 – 2.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

Persoanele care părăsesc locuința în afara programului permis trebuie să aibă asupra lor declarații pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator prin care să ateste necesitatea deplasării.

publicitate ziar expresb 1000x100

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private au voie să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00 – 21.00, iar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică – în intervalul orar 5.00 – 18.00.

Unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Sălile de sport sau fitness își suspendă activitatea.

Noile măsuri au intrat în vigoare în comunele Grădinari și Socol azi-noapte, la ora 00.00, și vor rămâne valabile pentru o perioadă de 14 zile (până în 10 aprilie) urmând a fi apoi reevaluate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/