Noi informații despre starea pacienților diagnosticați cu coronavirus

untitled design set 970x90 px

Timișorenii cu coronavirus sunt monitorizați de medicii de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, iar acum atenția este concentrată spre cei care au intrat în contact direct cu cele două persoane.

Direcția de Sănătate Publică Timiș a finalizat ancheta epidemiologică în cazul bărbatului de 47 de ani diagnosticat ieri cu coronavirus. Dacă inițial s-a discutat despre șase persoane care ar fi avut contact cu acesta, în urma verificărilor ulterioare s-a constatat că este vorba despre cinci oameni. „Au fost recoltate probe în vederea testării infecției cu noul coronavirus de la cinci contacți apropiați. Aceștia se află sub monitorizarea Direcției de Sănătate Publică și sub supravegherea Jandarmeriei Timiș până la aflarea rezultatelor”, au transmis reprezentanții DSP într-un comunicat de presă.

Bărbatul de 47 de ani, care a călătorit în același avion lângă pacienta zero, a stat, împreună cu familia sa, izolat la domiciliu din 28 februarie. Rezultatele primei probe au fost negative, dar analizele făcute la 12 zile de la prima recoltare au confirmat prezența virusului. Medicii au oferit astăzi informații despre ambele cazuri. „Pacienții internați cu infecție sunt cu stare generală bună, asimptomatici. Astăzi vom lucra 19 probe recoltate de DSP de la contacții celor doi”, a transmis medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

publicitate ziar expresb 1000x100

Peste 500 de persoane din județul Timiș sunt izolate la domiciliu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/